Liberalii solicită PSD deblocarea discuțiilor referitoare la ordonanța care privește migrația aleșilor locali

Liberalii solicită PSD deblocarea discuțiilor referitoare la ordonanța care privește migrația aleșilor locali
Foto: mondonews.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL cere social-democraților să deblocheze discuțiile referitoare la OUG 55 privind migrația aleșilor locali.

Ionuț Stroe susține că “au trecut deja zece zile peste termenul acordat comisiei pentru a veni cu un raport în plenul Senatului. Considerăm că PSD ar trebui să țină cont de faptul că indiferent de interesul pe care l-au avut sau pe care îl au în legătură cu acest proiect legislativ, el trebui discutat”.

Dezabaterea acestei ordonanțe face referire la corectarea unei “legi strâmbe”, scrie Agerpres.

“Practic, cei care au trădat încrederea cu care au fost învestiți de cetățeni, cei care și-au trădat propriile partide, cei care au fost complici oarecum la acest demers de influențare a alegerilor trebuie să plătească cu mandatul. Poziția noastră ne-o menținem, este fermă, în sensul în care cei care s-au folosit de această ordonanță de urgență trebuie să-și piardă mandatul, exact, precis și conform legislației care funcționa până la momentul suspendării acestei legi de către actuala majoritate. Cerem PSD să înțeleagă că acest subiect nu poate fi ignorat și, bineînțeles, deciziile CCR nu pot fi tergiversate sau schimbate”, spune Stroe.

CCR a decis în luna decembrie a anului trecut că Legea pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migrația aleșilor locali este neconstituțională. Două luni mai târziu a fost adoptat de către plenul Camerei Deputațilo proiectul legii de respingere a acestei ordonanțe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`