Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic și ninsori viscolite, valabil în 21 de județe din România. Fenomenele se vor manifesta în special în regiunile montane.
Atenționarea meteo de tip cod galben este valabilă în data de 1 decembrie 2021, între orele 10:00 – 20:00.
În intervalul menționat, vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a zonei de munte, cu viteze în general de 60…80 km/h spulberând zăpada. În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși temporar 90…110 km/h. Pe arii restrânse va mai ninge slab.
Intensificări temporare ale vântului se vor semnala local și în centrul, estul și sudul teritoriului, cu viteze de 50…65 km/h.