Ponta: Apelul lui Adomniței privind autostrada Iași-Târgu Mureș, halucinant

Ponta: Apelul lui Adomniței privind autostrada Iași-Târgu Mureș, halucinant

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că apelul președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, prin care le cere parlamentarilor să nu aprobe Master Planul de Transport decât după închiederea Autostrăzii Moldova-Transilvania, este halucinant.

Premierul susține că Autostrada Iași — Târgu Mureș este inclusă în Masterul Planul de transport adoptat de Guvern și transmis ”de peste o lună” la Comisia Europeană prin urmare nu se poate introduce „ceva ce există deja”.

„Documentul nu este întocmit de parlamentari ci de AECOM (cea mai mare firmă de consultanță din lume) în conformitate cu prioritățile și standardele UE — a fost în dezbatere publică și susținut de toți membrii Comisiilor de Transporturi din Senat și Cameră. (…) Master Planul se aprobă de către Comisia Europeană, nu de Parlamentul României (ca să beneficieze de finanțare europeană). Deoarece l-am susținut direct și cu toată puterea pe dl Adomniței (ca fiind candidatul USL în 2012), refuz să cred că este pur și simplu mitoman — prefer să cred că din când în când, atunci când îl caută DNA, pur și simplu devine extrem de confuz!”, scrie Ponta pe Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:28 - România a intrat, oficial, în programul Visa Waiver. Marcel Ciolacu: Astăzi am primit de la Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă anunțul oficial
15:26 - Motivul pentru care ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. „Eventual cu vărsare de sânge”
15:25 - Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS
15:12 - Elena Lasconi: „Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă”
15:02 - Andrei Caramitru spune că birocrații sunt asistații social moderni: „Îi pui în birouri să frece hârtii, să producă reguli și dosare cu șină”
14:59 - Ministrul Energiei, despre preluarea E.ON de către MVM: “Această tranzacție nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Până la o eventuală decizie, toți clienții rămân clienții E.ON, nimic nu se schimbă pentru ei” (VIDEO)
14:49 - Premieră în România. Primul oraș care ar putea interzice fumatul în parcuri și locurile de joacă
14:36 - Sebastian Burduja, detalii despre plafonarea prețurilor la gaze și la energie: „Vom stabili exact formula finală până la 1 februarie”
14:34 - Tulcea: Noi informații în cazul adolescenților găsiți morți împreună. Cei doi nu s-ar fi sinucis
14:26 - Sebastian Burduja: Avem 280 de oameni cu totul. Cel mult 20% dintre aceștia nu vor mai lucra în Ministerul Energiei. Atât timp cât situația fiscal-bugetară a României e una complicată, este o chestiune corectă (VIDEO)