DIICOT a reținut pentru 24 de ore un bărbat pe care îl acuză că vindea mari cantităţi de canabis în locuința sa din Capitală. Joi, procurorii au descins în casa acestuia. Chiar în timpul percheziției, acolo au venit și două persoane care voiau să cumpere droguri. Una dintre ele tocmai plecase de la sediul DIICOT, unde fusese anunţată că i s-a prelungit controlul judiciar într-un dosar în care e cercetată pentru trafic de droguri.
Joi, procurorii DIICOT din Capitală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, au efectuat o percheziţie în locuința unui bărbat despre care aveau informații că e traficant de droguri.
De acolo, ei au ridicat 4,15 kilograme canabis şi sumele de 36.880 de lei şi 750 de euro. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
În timpul percheziției, însă, procurorii DIICOT au avut parte de o surpriză.
Traficantul de droguri avea regula de a-și primi clienții în fiecare zi de joi. Cum percheziția s-a desfășurat joi, s-a numerit ca fix atunci să apară doi cumpărători.
Unul dintre ei venea direct de la sediul DIICOT.
„În timpul percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului au mai sosit şi doi cumpărători, unul dintre ei deplasându-se la locuinţa acestuia direct de la sediul DIICOT, unde se prezentase în vederea prelungirii măsurii controlului judiciar, fiind cercetat în altă cauză pentru trafic de droguri”, se arată într-un comunicat DIICOT.