Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, doar pentru cei care au certificat verde

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, doar pentru cei care au certificat verde
Sursa foto: Pixabay

Târgul de Crăciun din Sibiu se va deschide vineri, doar pentru cei care au certificatul verde, obținut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile. Cei mici, sub 12 ani, vor putea intra la târg doar însoţiţi de un adult, care, la rândul său, trebuie să îndeplinească unul dintre criteriile de mai sus.

Condiții noi pentru intrarea la Târgul de Crăiun din Sibiu

„Ne-am concentrat toate eforturile înspre a oferi o experienţă cât mai în siguranţă, pentru toţi participanţii, atât public cât şi expozanţi. Avem încheiate mai multe parteneriate, cu diferite companii şi instituţii, pentru a oferi publicului o experienţă cât mai plăcută, chiar şi în aceste condiţii atipice”, a declarat organizatorul Târgului de Crăciun, Andrei Drăgan Răduleţ.

Voluntarii Crucii Roşii vor testa săptămânal toate persoanele care lucrează la Târgul de Crăciun.

„Suntem foarte atenţi la fiecare detaliu şi am pregătit amănunţit toate aspectele ce ţin de siguranţa publicului. Vom avea grijă ca spaţiul să nu se aglomereze, prin urmare există posibilitatea ca, temporar, accesul persoanelor să fie restricţionat ca să nu depăşim criteriile de spaţiu impuse de autorităţi”, mai spune Andrei Drăgan Răduleţ.

Cea mai căutată atracţie în ultimii ani, gigantica roată panoramică, revine în Piaţa Mare pe toată durata Târgului de Crăciun. De asemenea, patinoarul va fi funcţional încă de la deschidere şi pe întreaga durată a evenimentului. Cei mici şi cei mari vor putea patina în fiecare zi, între orele 09.30 şi 21.00. Cei care nu au echipament îl pot închiria de la centrul patinoarului, costul fiind de 15 lei, iar biletul de intrare tot 15 lei.

Moş Crăciun îşi va da întâlnire cu copiii, în căsuţa lui, din mijlocul acestui târg, unde vor avea loc ateliere. Durata unui atelier este de 40 de minute, iar toate locurile destinate grupelor din şcoli şi grădiniţe au fost epuizate în mai puţin de o zi de la deschiderea sistemului de rezervări.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural iniţiat în 2007, anul în care Sibiul a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană.

Acces doar pe baza certificatului verde și la Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun se va organiza anul acesta în Capitală, în Piața Universitații, dar condițiile vor fi unele speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentul are loc în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, iar accesul se face pe bază de bilet, care va acoperi o parte din costurile de organizare, și pe baza certificatului verde COVID.

De la târg se vor putea achiziționa produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente, cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.

Bradul care va fi amplasat în Piaţa Universităţii are o înălţime de 15 metri, este reutilizabil, durabil şi ecologic.

„Evenimentul îi va purta pe cei mici printr-un tărâm de poveste, unde vor putea face plimbări în carusel şi se vor întâlni cu Moş Crăciun şi elfii săi, care vor sosi negreşit în târg, pe 17 decembrie, să le asculte dorinţele”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)