Minus 14% la salariile pentru învățământ, plus 4% pentru administrație, în ultimii 6 ani

Minus 14% la salariile pentru învățământ, plus 4% pentru administrație, în ultimii 6 ani
Foto: ziarulapulum.ro

PNL a așezat în centrul programului Sănătatea şi Educaţia, sisteme grav afectate care trebuie transformate în mecanisme de creştere şi dezvoltare pe termen lung. Conform datelor oficiale ale INS, salariile în învăţământ au scăzut în medie cu 14% din februarie 2009 până în februarie 2015, au crescut cu 13% în sănătate şi asistenţă socială, şi cu 4% în administraţia publică.

Deputatul liberal Andreea Paul susține că acestea sunt “datele oficiale ale INS, care arată decalajul major, de peste 60% în salariile plătite din bani publici în favoarea administraţiei, faţă de cele două domenii cheie de care depinde direct calitatea vieţii şi şansa la un nivel de trai mai bun în România: învăţământul şi sănătatea.”

”E adevărat că îndemnizaţia unui parlamentar român echivalează cu ajutorul social acordat în Germania, dar salariile din învăţământ şi sănătate sunt şi mai grav decalate faţă de mediile europene. Aşadar, salariile trebuie crescute mai întâi în învăţământ şi în sănătate. Politicienii ar trebui să fie ultimii beneficiari de creşteri salariale, după ce reforma administrativ-teritoriala şi a salarizării unitare s-ar fi tradus în îmbunătăţirea calităţii serviciului public. Azi puterea PSD eşuează grav în aceste reforme. Doar promisiunile şi jocurile de imagine ale PSD sub forma ’10 lei pentru votul tău’ înainte de alegeri nu rezolvă problemele structurale care persistă”, mai spune Andreea Paul ]ntr-un articol pentru stiripesurse.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`