Premierul Victor Ponta a declarat că autoritățile de management trebuie plătite bine, pentru că dacă au un venit de 300-400 de euro, vor pleca în mediul privat pentru 3.000-4.000 de euro și astfel vor pierde oamenii competenți.
Conform Mediafax, premierul a arătat că s-a reuşit creşterea veniturilor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea la nivel guvernamental în zona fondurilor europene cu scopul ca funcţionarii să nu mai fie tentaţi să plece în mediul privat sau să facă acte de corupţie.
„Dacă lucrezi în autorităţi de management, organisme intermediare, şi câştigi 3-400 de euro şi poţi să te duci consultant în partea privată şi să câştigi 3-4.000 de euro, evident este că ori avem o plecare a tuturor celor care sunt competenţi, ori avem corupţie”, a spus Ponta.
Astfel, potrivit premierului, cei care lucrează în zona guvernamentală au salarii mai mari decât prim-ministrul sau miniștrii, Ponta dându-l exemplu pe ministru Nica, care „dacă ar fi şef de autoritate de management, ar câştiga mult mai mult decât ministrul, cel puţin dublu”, a explicat Ponta.
„Dar domnia sa, dorind să lucreze pentru binele ţării şi jertfindu-se, ca toţi cei de faţă, pentru binele public, noi nu vrem salarii, noi vrem doar să lucrăm”, a adăugat premierul sugerând că ministrii nu vor salarii, ci să se „jertfesc” pentru binele public.