PSD merge înainte cu negocierile pentru formarea noului guvern, în coaliție cu PNL și UDMR. Marcel Ciolacu a respins blocajul anunțat de către Florin Cîțu. Astfel, joi, 18 noiembrie, social-democrații și-au exprimat încrederea că cele trei partide vor bate palma săptămâna viitoare.
„Suntem foarte avansați și ne-am conturat lucrurile. Mai avem cu zona fiscală să le finalizăm.
Am vrut să optimizăm PNRR-ul, adică sunt cuprinse niște reforme și vedem cu ce soluții venim cu acele reforme. Vrem și o descentralizare a PNRR-ului de implementare în România.
Am spus că săptămâna viitoare vom avea guvern. Declarația am făcut-o ieri. Îmi mențin părerea”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat despre proiectul ce vizează impozitarea suplimentară a superbogaților României și definirea concretă a suprataxării „luxului”, Ciolacu a precizat că PSD încă lucrează la acest punct.
„O să venim cu o variantă în fața viitorilor noștri parteneri, sperăm să picăm de acord”, a transmis Ciolacu.
Cel mai probabil, viitorul premier al coaliției PSD + PNL + UDMR va fi Alexandru Rafila. Miercuri, Florin Cîțu a declarat că l-a propus pe medicul Rafila premier, iar joi, Ciolacu a confirmat că este de acord.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.