Evenimentul teribil a avut loc în Villach, Austria, acolo unde un bărbat de 28 de ani a ucis o femeie cu parul, iar mai apoi i-a aruncat trupul neînsuflețit pe treptele unei clădiri. Evenimentul s-ar fi petrecut sub ochii îngroziți ai trecătorilor.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani a scos trupul din mașină și l-a așezat pe treptele unei clădiri. Trecătorii îngroziți au fost cei care au alertat imediat autoritățile.
La fața locului au sosit imediat un echipaj de poliție și unul de la ambulanță. Medicii au încercat din răsputeri să o resusciteze pe femeie, dar nu au avut rezultate, notează Știridiaspora.ro.
Oamenii legii au pornit în căutarea bărbatului care aruncase un cadavru pe treptele unei instituții publice din oraș, iar la scurt timp l-au identificat și reținut pe român, care a fost dus la un interogatoriu.
În timpul nopții, un medic legist a examinat și trupul neînsuflețit al femeii ucise de român și a remarcat că aceasta fusese ucisă cu un par de lemn.
Femeia ucisă este la rândul ei româncă, în vârstă de 29 de ani. Bărbatul ar fi lovit-o în cap cu un băț gros de lemn, cu o lungime de aproximativ un metru.
„O autopsie a cadavrului efectuată în cursul nopții a arătat că femeia, o tânără româncă de 29 de ani, a murit în urma violențelor. Momentul exact al morții nu a fost încă stabilit”, au precizat polițiștii, potrivit sursei citate mai sus.
Bărbatul a fost reținut să este cercetat în continuare de polițiști. Totodată, ancheta continuă, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs crima.