Cercetători români de prestigiu, împreună pentru combaterea pandemiei. DDS Diagnostic lansează kitul multiplex de testare RT-PCR

Cercetători români de prestigiu, împreună pentru combaterea pandemiei. DDS Diagnostic lansează kitul multiplex de testare RT-PCR
Cercetători români de prestigiu, împreună pentru combaterea pandemiei. DDS Diagnostic lansează kitul multiplex de testare RT-PCR

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Spitalul Clinic de Pneumoftziologie Iași și echipa de cercetare-dezvoltare a DDS Diagnostic și-au unit expertiza și eforturile pentru inovarea și punerea pe piață a unui produs de top, foarte eficient în controlul pacienților infectați cu virusului SARS-CoV-2.

DDS Diagnostic face un nou pas important în combaterea pandemiei prin lansarea pe piață a unui kit de testare RT-PCR, produs 100% românesc. Echipa de cercetare a companiei specializată în inovarea, dezvoltarea și producerea de soluții de diagnostic rapid, condusă de doctorul în chimie, Dana Stan, pune la dispoziția clienților săi un nou produs în scopul diagnosticării infecției cu Covid-19 și anume, KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2.

Trusa multiplex RT-PCR dezvoltată, testată și produsă de către compania românească este special concepută pentru detecția calitativă și/sau cantitativă a virusului SARS-COV-2, în conformitate cu toate cerințele la nivel european. Toate componentele necesare sunt incluse, cu scopul de a genera rezultate de înaltă performanță și precizie.Trusa RT-PCR produsă de DDS are marcaj CE și caracteristici tehnice specifice extrem de relevante comparativ cu cele mai bune produse similare de pe piața de profil.

Astfel, KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2 marca DDS Diagnostic oferă o specificitate foarte înaltă, secvențele genomice virale detectate, două la număr, fiind alese în concordanță cu toate recomandările UE ale forurilor avizate cât și o sensibilitate mare, sub 100 copii virale pe reacție. În plus, este conceput cu posibilitate de personalizare pentru majoritatea tipurilor de echipamente RT-PCR. Kitul DDS include variante de detecție cantitativă qRT-PCR, care permit calcularea cantității de virus și urmărirea evoluției bolii, ceea ce favorizează ajustarea personalizată a schemelor de tratament

Trusa de diagnostic recent lansată de producătorul român identifică toate variantele de virus, inclusiv cele emergente în anul 2021, ceea ce limitează semnificativ riscul de rezultat fals negativ și, ceea ce este foarte important, detectează simultan 3 gene: 2 gene înalt conservate ale virusului SARS CoV-2 și o genă control intern, pentru verificarea calității probei și a metodei de prelevare. Mai mult decât atât, noul KIT MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2 include controale pozitive și negative, pentru îndeplinirea parametrilor analitici de testare și o schema de interpretare a rezultatelor.

“KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2 pe care îl lansăm pe piață este rezultatul muncii susținute și dedicării echipei noastre, dar și al partenerilor și colaboratorilor noștri în procesul global de combatere a pandemiei de Covid-19. Este o reușită a eforturilor noastre depuse în scopul îndeplinirii misiunii pe care ne-am propus-o. Este un kit robust, testat pe o gamă largă de echipamente de RT-PCR aflate pe piață, un produs competitiv cu cele mai bune și eficiente produse similare de pe piața internațională. Avantajul în fața acestora este faptul că este un produs 100% românesc”. este de părere Dana Stan, cercetător, doctor în chimie și fondator al companiei DDS Diagnostic.

DDS Diagnostic participă în perioada 15-18 noiembrie la cel mai mare târg internaţional medical cu desfăşurare anuală, în Düsseldorf, Germania. În acest context, KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2 va fi prezentat și la târgul internațional de dispozitive medicale, în cadrul standului producătorului român de produse și soluții de diagnostic, Hall 3 stand E90. MEDICA este locul în care se lansează şi comercializează produse ce ţin de tehnologia medicală de vârf, echipamente de laborator şi de diagnostic, tehnologie ortopedică şi pentru fizioterapie, consumabile medicale, tehnologie de comunicare, servicii şi publicaţii medicale.

“Acest produs – KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2, pe care DDS îl scoate pe piață este rezultatul unei munci susținute și al unei colaborări reușite. Este vorba despre o întreagă echipă de profesioniști, cercetători și specialiști de prestigiu din România care a făcut posibil acest succes. Este un rezultat parțial în cadrul proiectului “Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusului SARS-CoV-2” și suntem mulțumiți că am reușit să punem pe piață un test foarte bun, la prețuri accesibile. Misiunea DDS este să găsească cele mai eficiente metode de diagnosticare fiind devotați sănătății oamenilor și preocuparea continuă încă de la începerea pandemiei pentru micșorarea impactului Covid este unul dintre obiectivele echipei noastre”, a adăugat Dana Stan, coordonatorul DDS Diagnostic.

KITUL MULTIPLEX RT-PCR SARS-CoV-2 a fost dezvoltat și produs în cadrul proiectului “Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusului SARS-CoV-2”, proiect finanțat de UEFISCDI și cofinanțat de DDS Diagnostic. Coordonatorul proiectului este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie – IMT Bucuresti, prin Dr. Marioara Avram și are ca parteneri: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Spitalul Clinic de Pneumoftziologie Iași, alături de DDS DIAGNOSTIC prin Dr. Dana Stan.

“Testarea este unul dintre instrumentele de bază în scopul ajustării adecvate a deciziilor legate de sănătatea publică și mai ales a limitării infectării de masă cu virusul SARS-CoV-2. Încă de la începutul pandemiei, echipa noastră și-a făcut un scop din a demonstra calitatea și nivelul înalt de competență al cercetării aplicative românești și în acest domeniu foarte actual, și, prin aceasta, să își aducă contribuția semnificativ la rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă actualmente sistemul de sănătate din România”, a concluzionat Dr. Dana Stan.

DDS Diagnostic furnizează soluții pentru laboratoarele medicale prin comercializarea de kituri, reactivi și aparatură pentru diagnosticul in vitro. Obiectivele companiei sunt focusate pe susținerea economiei autohtone, de aceea o parte semnificativă din produsele comercializate sunt fabricate în România, la standarde UE. Mai multe pe www.ddsdiagnostic.com.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la 0722114850 sau [email protected].

Rezultatele au fost obținute prin sprijinul financiar al Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării/UEFISCDI, proiect nr.15 SOL 2020 PN-III-P2-2.1-SOL-2020-0061 finanțat in cadrulPNCDI III, și cofinantat de DDS Diagnostic SRL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`