Marea Britanie se confruntă cu un deficit de personal, din cauza Brexit. Tot mai multe fructe și legume zac putrezite, deoarece nu mai sunt muncitori sezonieri

Marea Britanie se confruntă cu un deficit de personal, din cauza Brexit. Tot mai multe fructe și legume zac putrezite, deoarece nu mai sunt muncitori sezonieri
Sursa: Pixabay

Fructele și legumele putrezesc pe câmpurile Regatului Unit, din cauza lipsei de personal cu care se confruntă țara, de pe urma Brexit-ului, arată dailymail.co.uk

Brexit-ul face victime în lipsa muncitorilor sezonieri

În urma reglementărilor guvernului și al votului Brexit, de acum 5 ani, Marea Britanie se confruntă cu o lipsă acută de personal, iar muncitorilor sezonieri și șoferilor de camioane le este mult mai greu să obțină rezidența în Regatul Unit. În august, peste un milion de români și-au depus cererea de rezidență pe teritoriul britanic.

Declarații privind implicația guvernului și criza de personal cu care se confruntă țara a fost făcute și de către Guy Moreton, CEO al MorePeople, companie specializată în angajarea de manageri și supravegherea serviciilor alimentare.

„Avem nevoie de cinci până la zece ori mai mulți oameni decât permite guvernul să vină în acest moment”, a declarat Moreton. „Toți clienții mei, și am sute de clienți, suferă din cauza lipsei muncitorilor, unii dintre ei ar avea nevoie de sute de oameni pe zi. Este o rușine absolută că sunt constrânși să lase hrana sănătoasă să se piardă pe câmp, pentru că nu au cu cine să o culeagă. Dacă totuși reușesc să recolteze, adesea nu pot transporta producția la depozit din cauza penuriei cronice de șoferi.”

Peste 50% dintre britanici ar vota să rămână în UE

La cinci ani după ce Marea Britanie a votat pentru a părăsi Uniunea Europeană, majoritatea europenilor spun că își doresc ca regatul să revină asupra deciziei. Dar un sondaj realizat de Euronews a constatat, de asemenea, că mulți europeni urmăresc cu atenție modul în care evoluează situația Marii Britanii în afara blocului – și ar fi dispuși să ia în considerare ieșirea propriei națiuni, dacă aceasta funcționează bine pentru Regatul Unit.

Marea Britanie a organizat un referendum privind aderarea la UE, în care 51,9% dintre cetățeni au votat pentru Brexit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră