Senator PNL: Mă autodenunț. A trebuit să fac niște trafic de influență la ministru să îi ajut pe oameni/ Senator PSD: Mai ușor cu astfel de lucruri în aceste zile, domnule coleg

Senator PNL: Mă autodenunț. A trebuit să fac niște trafic de influență la ministru să îi ajut pe oameni/ Senator PSD: Mai ușor cu astfel de lucruri în aceste zile, domnule coleg

Senatorul PNl Octavian Motoc a venit la tribuna și s-a autodenunțat pentru trafic de influență. Președintele de ședință Cristian Dumitrescu (PSD) a fost uluit de reacția acestuia.

Totul s-a petrecut la discuția unui proiect de lege privind echivalarea studiilor pentru copiii românilor din afara țării care aleg să revină dintr-un motiv sau altul în țară, scrie stiripesurse.ro.
 
Pentru a arăta cât de greu se poate face în acest lucru în prezent, senatorul PNL Octavian Motoc, vicelider al Grupului liberal a apelat la un autodenunț:
 

Octavian Motoc, senator PNL: Mă autodenunț acum în plen… ce să fac, a trebuit să fac niște trafic de influență la ministru să îi ajut pe oameni

Cristian Dumitrescu, senator PSD (președinte de ședință): Mai ușor domnule senator, mai ușor

Octavian Motoc, senator PNL:
Păi ce să fac?

Cristian Dumitrescu, senator PSD
(președinte de ședință): Mai ușor cu astfel de lucruri în aceste zile, domnule coleg.
În bănci ceilalți senatori se amuzau copios.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`