Tnuva închide ferma din România, din cauza lipsei de profit

Tnuva închide ferma din România, din cauza lipsei de profit
Foto: dailybusiness.ro

Producătorul israelian de lactate Tnuva a decis să închidă ferma pe care o deține în România, din motive financiare, potrivit reprezentanților companiei, citați de ynetnews.com.

Tnuva deținea 1.200 de vaci de lapte în România, care asigurau o cotă de 25% din producția firmei pe piața locală, însă conform directorului executiv, Arik Schor, compania deține resursele necesare pentru a suplini închiderea fabricii.

„Administrarea fermelor și creșterea bovinelor nu fac parte din afacerile de bază ale Tnuva, așa că ne-am pus întrebarea dacă este bine să investim în aceste activități. Ferma nu este profitabilă și a fost construită pentru a asigura aprovizionarea cu lapte, în condițiile în care în România există o lipsă în acest sens. Însă acest lucru nu mai este valabil la ora actuală”, a declarat Schor, citat de ynetnews.com.

Sediul firmei se află la aproximativ 20 km de București, în apropiere de fabrica de lactate a companiei, a cărei construcție a necesitat investiții de 55 milioane de euro. Tnuva este prezentă pe piața românească din anul 2007, când a inaugurat fabrica de lângă București, compania deținând o cotă de piață de 7% în ceea ce privește sectorul de produse lactate, liderul fiind Danone, cu o cotă de 35%.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`