Criza migranților lovește Iranul. Țara se confruntă cu un aflux zilnic de 4.000-5.000 de refugiaţi afgani

Criza migranților lovește Iranul. Țara se confruntă cu un aflux zilnic de 4.000-5.000 de refugiaţi afgani

Aproape 5 milioane de cetățeni afgani au căutat refugiu după ce talibanii au preluat puterea. 90% dintre aceștia locuiesc în Pakistan sau Iran, informează AFP, citat de către Agerpres.

4.000 – 5.000 de refugiați, zilnic

În momentul de față, Iran se confruntă cu un aflux zilnic de 4.000 – 5.000 de refugiați, iar țara nu are resursele umanitare necesare pentru găzduirea acestora.

„Mii de femei, de copii şi de bărbaţi extenuaţi traversează în fiecare zi frontiera între Afganistan şi Iran, în căutare de siguranţă, iar Iranul nu poate primi atâţia afgani cu un sprijin atât de slab din partea comunităţii internaţionale”, a declarat într-un comunicat secretarul general al RNC, Jan Egeland

„Trebuie să existe o creştere imediată a ajutorului atât în interiorul Afganistanului, cât şi în ţările vecine, precum Iran, înainte să se instaleze frigul teribil al iernii. Cred că lumea nu a înţeles cât de mare este criza în întreaga regiune. După preluarea puterii, în august, de către talibani, 300.000 de afgani au sosit în Iran”, a adăugat acesta.

„Felicităm Iranul pentru că a primit şi găzduit milioane de afgani refugiaţi în ultimele patru decenii. Însă acum comunitatea internaţională este cea care trebuie să se mobilizeze pentru a-i susţine pe vecinii Afganistanului şi a-i ajuta să continue să primească refugiaţi. Afganii sunt printre cei mai mulţi refugiaţi în lume”, a subliniat el.

Victorie sărbătorită prin masacru

Masacru la Kabul, în septembrie, cel puţin 17 persoane au fost ucise și 41 rănite de o ploaie de gloanțe trase de talibani. Mujahedinii au sărbătorit cu împușcături în aer liber victoria asupra provinciei afgane Panjshir, ultima care mai rezista împotriva islamiştilor.

„Armele și gloanțele care v-au fost înmânate sunt proprietate publică și nimeni nu are dreptul să le risipească. Evitaţi să trageţi şi mulţumiţi-i în schimb lui Allah. Gloanţele pot răni civili, aşadar nu trageţi fără să fie necesar”, a transmis la momentul acela purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`