Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă seara la vârsta de 61 de ani. Fosta soție a artistului, Carmen Mihaela este îndurerată după moartea acestuia. Însă puțini știu ce motiv a avut interpretul de muzică popular ca să divorțeze.
Mihaela Carmen este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Aceștia au avut o relație de mai bine de 16 ani, însă, în anul 2012, au decis să divorțeze.
Procesul a avut loc la Judectoria Târgu Jiu, iar aceștia s-au înțeles de la început asupra bunurilor. De asemenea, fosta soție a interpretului de muzică populară și-a dorit doar să-i păstreze numele. Divorțul dintre Carmen Mihaela și Petrică Mâțu Stoian a fost unul extrem de discret, fără scandal.
„Eu şi Carmen am hotărât de comun acord să ne separăm. Nu am vrut să batem toba pe tema asta. Am intentat acţiunea de divorţ în decembrie anul trecut şi am avut termen pe 18 ianuarie”, declara Petrică Mâţu Stoian, la emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV, în urmă cu 9 ani.
Se pare că motivul despărțirii dintre cei doi ar fi fost distanța, problemele în cuplu începând după ce solistul a părăsit Ansamblul „Doina Gorjului” şi s-a mutat la Craiova. Soţia lui a preferat să rămână la Târgu-Jiu.
Niculina Stoican spune că aceștia au avut parte de o căsnicie impecabilă.
„Noi am rămas cu toții prieteni! Ei au divorțat pentru că așa au hotărât, iar ea trece prin niște momente așa cum trec și cei care n-au intrat în legătură cu el, dar cei care au trăit o viață alături de el. Și nu cred că acum, ea își dorește să facă vreo declarație.
Și ei erau în relații bune, au rămas amici, ca doi oameni normali care pot să-și dea „Bună ziua!’, indiferent de ce au hotărât. Nu am rămas doar eu amică, noi cu toții am fost și suntem în relații bune pentru că am împărțit și același loc de muncă la „Doina Gorjului’. Ei au rămas în relații bune și n-au existat niciodată conflicte. Că nu s-a făcut paradă cu asta, că nu s-a vorbit despre asta, nu are nicio legătură, dar relația lor a fost impecabilă’, a declarat Niculina Stoican, potrivit Cancan.ro.
Petrică Mâțu Stoian a decedat sâmbătă seara la vârsta de 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița. Se pare că artistul ar fi luat o supradoză de anticoagulant, tratament pe care îl folosea în recuperare post Covid-19.
Deși s-a stins în cursul serii de sâmbătă seara, el va fi înmormântat abia miercuri, 10 noiembrie.
„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.
Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care l-a monitorizat pe artist.
Procurorii vor să verifice dacă decesul interpretului ar fi avut loc în condițiile în care acesta ar fi suferit de o afecțiune pulmonară care s-ar fi putut agrava în mod fatal în urma terapiei cu oxigen hiperbaric.
Surse judiciare au declarat pentru Gândul că e posibil ca procurorii să ceară, luni, autopsia în cazul morții lui Petrică Mâțu Stoian.