Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului, că solicitarea Parchetului de a trasmite dosarele privind aleșii penali nu respectă regulile de comunicare dintre instituții, relatează B1 TV.
Astfel, Tăriceanu cere ca solicitarea să fie trimisă de Ministerul de Justiției, spunând totodată că, de îndată ce se vor respecta regulile, Senatul va pune la dispoziție actele cerute fără nicio problemă.
Președintele Senatului a precizat că printre actele pe care le va timite DNA-ului, imediat ce se reglementează problema comunicării, se numără hotărârile Biroului Permanent, dezbaterile de la nivelul Comisiei Juridice, propunerile și hotărârile Plenului.
Întrebat ce o să facă în cazu senatorului Dan Șova unde nu există o hotărâre luată, Tăriceanu a răspuns: „Nouă ni s-au cerut toate documentele pe care le avem, noi le punem la dispoziție doar pe cele pe care le avem”.
Procurorii DNA au cerut marți senatului toate actele suplimentare în cazul aleșilor penali, în special în cazul lui Dan Șova. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că solicitarea DNA trimisă Senatului este una inedită, dar că nu va întâmpina „opreliști”. (Detalii AICI și AICI)