Fostul preot care a ucis o adolescentă la Constanţa, arestat preventiv pentru 30 de zile

Fostul preot care a ucis o adolescentă la Constanţa, arestat preventiv pentru 30 de zile
Foto: adevarul.ro

Fostul preot care a ucis o adolescentă la Constanţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează B1 TV. Bărbatul din Bistriţa-Năsăud şi-a mărturisit fapta încă de la audieri. Fostul preot le-a povestit anchetatorilor că a mers pe litoral cu fata de 15 ani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, dar a ucis-o dupa ce adolescenta i-ar fi cerut mai mulţi bani decât au stabilit iniţial.

Laurenţiu Aspru le-a povestit anchetatorilor că a cunoscut-o pe fata de 15 ani pe un site de matrimoniale şi că știa că aceasta era prostituată. Cei doi au ajuns într-un apartament de pe malul lacului Siutghiol. Şi-a ieşit din minţi dimineaţa, când fata i-a cerut bani în plus pentru că petrecuseră mai mult timp decât au stabilit inițial.

”Am fost sesizați de o persoană că a fost comisă o crimă în zona aceasta într-un apartament în blocul de vizavi. Ajunși la fața locului, am constatat că este vorba despre o victimă femeie în vârstă de 15 ani, decedată, care pare să fi fost strangulată”, a declarat o sursă din rândul anchetatorilor.

Oamenii legii au fost alertaţi prin 112 despre tragedie chiar de fostul preot care a fost găsit pe drumul care leagă Mamaia de Năvodari, într-un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj.

”L-am văzut că tot stătea în mașină că eu tot patrulam dimineața”, a declarat un martor.

Deşi bărbatul spune că a comis totul într-un moment de nebunie, specialiştii iau în calcul şi ipoteza unei crime cu premeditare.

”În situația de față, eforturile, deplasarea, planul pe care acest individ l-a pus în aplicare ne arată totuși un element inenționat. Iar aceasta fată tânără nu avea de unde să știe ce o așteaptă.
Pentru că este vorba de o crimă, mergem pe ideea unei tulburări pshice grave”, a explicat psihologul Mirela Zivari.

Fostul preot a fost arestat preventiv şi riscă să stea ani buni după gratii.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`