Proxenet român, care ținea femeile în condiții de ”sclavie modernă”, condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare de un tribunal britanic

Proxenet român, care ținea femeile în condiții de ”sclavie modernă”, condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare de un tribunal britanic

Un proxenet român în vârstă de 24 de ani a fost condamnat joi la cinci ani jumătate de închisoare de un tribunal britanic, după ce a obligat un grup de românce să se prostitueze în comitatul englez Essex (est), situat la nord-est de Londra, relatează London Evening Standard, citat de Mediafax.

Românul a fost condamnat, de asemenea, la trei ani de închisoare pentru proxenetism şi trei ani pentru conducerea unui bordel, pedepsele urmând să fie ispăşite simultan.

Proxenetul, pe numele său, Gheorghe Negreanu, ţinea femeile în condiţii de „sclavie modernă” la un bordel în cartierul Wycke Hill, în Essex și le promitea o „viaţă mai bună” în Marea Britanie şi „locuri de muncă legitime”, potrivit poliţiei.

O studentă de 21 de ani, care i-a căzut victimă, a declarat poliției că „speriată pe viaţă” de abuzurile la care a fost supusă.

Poliţia din Essex a precizat că este primul caz de acest fel pe care l-a adus în instanţă.

„Sclavia modernă depăşeşte traficul de persoane. Înseamnă exploatare şi, aşa cum am văzut în acest caz, prostituţie. Aceste fete erau aduse în Marea Britanie, din România, cu un scop clar, şi anume de a face bani prin exploatarea lor sexuală”, a declarat detectivul-inspector Lewis Basford, care a condus ancheta.

Deși inițial românul a fost arestat în octombrie, fiind suspect de trafic de persoane, a doua zi, acesta a recunoscut acuzațiile potrivit cărora a facilitat intenţionat aducerea unei persoane în vederea exploatării ei sexuale şi că a administrat un bordel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină