Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat că partidul susține refacerea coaliției cu PNL și UDMR. Acesta a mai spus că PNL trebuie să se hotărască rapid dacă vrea majoritate cu USR sau cu PSD. Moșteanu a mai afirmat că dacă liberalii și președintele Klaus Iohannis vor alege PSD, atunci înseamnă că i-au mințit pe români.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„USR susține refacerea coaliției. De două luni spunem asta. E cea mai bună soluție pentru români, pentru a fructifica oportunitățile din PNRR. E și garanția unor reforme. PNL trebuie să decidă, că au două avriante mari și late: USR sau PSD. Trebuie să se decidă și să se decidă repede. Stă toată țara de două uni după meciurile lor interne.
Până acum n-a fost nicio negociere, că nu a vrut PNL.
Sunt linii foarte mari la care ținem: calendar asumat pe reformă, bugetul pe anul viitor, e nevoie de o discuție despre cum se iau deciziile în coaliție, că unii n-au înțeles nici acum cum funcționează o coaliție. Mandatul detalit va fi discutat în forurile de conducere ale partidului.
PNL a venit acum aproape un an în fața românilor, la alegerile parlamentare, și a spus ”dați-ne votul, să vă scăpăm de PSD”. Iohannis a spus la fel. Ar fi o mare minciună să se îndrepte acum spre PSD. Am văzut declarații aseară ale unora din PSD și PNL, părea că s-au înțeles. Vedem zilele astea”, a declarat Ionuț Moșteanu.
Luni seară, la finalul unei ședințe a conducerii PNL, Nicolae Ciucă a anunțat că își depune mandatul de premier desemnat. La rândul său, Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat flexibilizarea mandatului de negocieri. Acesta a spus că liberalii vor discuta cu „toate partidele democratice din Parlament” în vederea constituirii unei majorități.
Ulterior, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședintă PSD, a declarat că PNL mai poate rămâne la guvernare doar dacă îi cooptează și pe social-democrați. „ „Logic ar fi să intrăm la guvernare cu un premier PSD. Repet, noi am câștigat alegerile, iar la ora actuală cel mai mare grup parlamentar este cel al PSD”, a mai spus Vasilescu.