Nicușor Dan, după întâlnirea premierului cu Asociația Municipiilor: Am ridicat problema achiziției ELCEN de către Primăria Capitalei și am convenit o discuție separată cu Florin Cîțu

Nicușor Dan, după întâlnirea premierului cu Asociația Municipiilor: Am ridicat problema achiziției ELCEN de către Primăria Capitalei și am convenit o discuție separată cu Florin Cîțu
Foto: Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a precizat luni seară că a ridicat problema achiziției ELCEN în videoconferința premierului interimar cu primarii marilor orașe și că va avea o discuție separată cu Florin Cîțu chiar în această săptămână. Tot astăzi, edilul a participat la o întâlnire cu liderii grupurilor politice din Consiliul General și cu reprezentanții companiei municipale Termoenergetica pentru a discuta despre prețurile pentru termoficare din această iarnă.

Nicușor Dan: A rezultat clar că sunt probleme și provocări la nivel național, comune tuturor municipiilor și că soluțiile pot veni doar prin colaborarea dintre administrațiile locale și Guvernul României

„Am organizat azi o întâlnire cu liderii grupurilor politice din Consiliul General al Capitalei și cu reprezentanții companiei municipale Termoenergetica pentru a discuta despre prețurile pentru termoficare din această iarnă. Am cerut celor de la Termoenergetica să ne dea detalii privind formarea prețului pentru distribuția și transportul energiei termice, ca să avem o evaluare a uneia dintre componentele importante ale viitorului preț al gigacaloriei (cealaltă componentă fiind prețul de producție a energiei termice)”, a scris primarul general al Capitalei, luni seară, pe Facebook.

El spune că discuțiile pe acest subiect vor continua și că municipalitatea va primi toate informațiile necesare în curând.

„Ulterior, am participat la o întâlnire a Asociației Municipiilor din România cu premierul Florin Cîțu, unde am discutat despre sprijinul guvernamental pentru sistemele de termoficare din municipii, inclusiv din București. Din discuție a rezultat clar că sunt probleme și provocări la nivel național, comune tuturor municipiilor și că soluțiile pot veni doar prin colaborarea dintre administrațiile locale și Guvernul României. Punctual pentru București, am ridicat problema achiziției ELCEN de către Primăria Capitalei și am convenit că va avea loc o discuție separată cu premierul Florin Cîțu, în această săptămână”, a adăugat Nicușor Dan.

Primarul a precizat că înainte de discuția cu Florin Cîțu va avea o nouă întâlnire cu reprezentanții Termoenergetica și cu liderii grupurilor din Consiliul General.

„Voi merge la această discuție după ce voi avea o nouă întâlnire cu reprezentanții Termoenergetica și cu liderii grupurilor din CGMB, ca să pot veni cu propuneri concrete și cu o viziune comună la nivelul Bucureștiului despre problema termoficării. Vorbim nu doar de soluții de sprijin pentru această iarnă, ci de refacerea pe fond a unui sistem de termoficare învechit, care până acum a fost doar cârpit, nu modernizat. Sper că vom găsi împreună soluții care să implice atât Guvernul, cât și Primăria Capitalei, astfel încât bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de recenta creștere a prețurilor din energie, iar apoi, treptat, să reabilităm sistemul de termoficare al Bucureștiului”, a conchis Nicușor Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)