Fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan, care a cerut în instanță 4,5 milioane de euro de la Banca Comercială Română, a pierdut, irevocabil, procesul, informează Mediafax.
Suma de bani cerută de Temeşan reprezintă drepturile salariale din momentul în care acesta a fost concediat, plus daune morale în valoare de 100.000 de euro. (Detalii AICI)
În septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Temeşan, dar cum hotărârea nu a fost definitiva, BCR a făcut contestație.
„Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Banca Comercială Română SA. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile din acţiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a: -drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009-09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; – contravalorii dobânzii legale aferente; – daunelor morale”, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, judecătorii a respins, ca neîntemeiat, solicitarea lui Temeşan de a se constata calitatea sa de salariat pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general executată în cadrul Bancorex.