Avocatul lui Marian Vanghelie a declarat, la ieșirea din sediul DNA, că edilul Sectorului 5 a fost informat că i s-a pus sechestru pe avere. Potrivit acestuia, ar fi vorba despre două apartamente și un autoturism.
Totodată, avocatul Oanei Niculescu Mizil a declarat că aceeași măsură a fost luată și în cazul ei, având în vedere că există „suspiciuni cu privire la un presupus prejudiciu”.
„Nu sunt conturi. Despre ce vorbim? Bunuri și o mașină pe care domnul Vanghelie a vândut-o acum cinci ani fratelui său. Nu știu de unde e informația cu 90 de milioane. Nu știu de unde e suma de 90 de milioane de euro, nu e real. Când vom avea informații, vă promit că vi le dau. Sunt două apartamente ale domnului Vanghelie. O să luăm o decizie în 3 zile cu privire la contestație. Doamna Mizil nu are niciun bun pe numele dânsei, a fost doar o formalitate, i s-a adus la cunoștință. Nu se dau declarații în faza asta”, a declarat avocatul lui Marian Vanghelie.
Pe de cealaltă parte, avocatul Oanei Mizil a declarat că procurorii anchetează cauza, momentând luându-se măsura sechestrului asiguratoriu.
„S-a dispus instituirea sechestrului pe bunurile celor inculpați în cauză. Vorbim despre faptul că azi li s-au adus la cunoștință doamnei Oana Mizil și domnului Marian Vanghelie că proprietățile acestora au fost sechestrate, deorece există suspiciunea unui presupus prejudiciu”, a declarat avocatul fostului parlamentar.
Marian Vanghelie este în arest preventiv din 14 martie, mandatul de arestare fiind emis până în 12 aprilie. ÎCCJ a admis, miercuri, cererea procurorilor DNA de prelungire a mandatului de arestare preventivă a lui Marian Vanghelie cu încă 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestaţia urmând să se judece tot la instanţa supremă.
Oana Mizil, partenera lui Vanghelie, a fost audiată şi în martie la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia de deputat. După audieri, Oana Niculescu Mizil şi-a depus demisia din Parlament.