Președintele Klaus Iohannis, bucătărie de 29.000 de euro la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis, bucătărie de 29.000 de euro la Cotroceni

Klaus Iohannis îi cumpără bucătarie purtătoarei de cuvânt chiar la Cotroceni, informează B1 TV.

După ce Tatiana Niculescu Bran s-a plâns în luna decembrie că angajaţii nu au unde să mânânce, administraţia prezidenţială a achiziţionat printr-un contract cu atribuire directă, de la o firmă din Ploiești, echipamente profesionale de bucătărie. Cheltuielile se ridică la aproximativ 29.000 de euro.

Echipamentele urmează să fie folosite pentru redeschiderea fostei cantine de la Palatul Cotroceni, a confirmat Tatiana Niculescu Bran.

Imediat după ce a preluat funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu s-a declarat nemulţumită de modul în care arată interiorul Palatului Cotroceni. Aceasta s-a plâns de absenţa unor minime dotări pentru angajaţi, cum ar fi o cantină.

„Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu. La Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate. În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar”, scria Tatiana Niculescu în decembrie 2014.

Aceasta nu este singura investiţie de la Palatul Cotroceni. Administraţia Prezidenţială a mai cheltuit 48 de mii de lei pentru lucrări de zugrăvire şi şi 63.000 lei pentru servicii de întreţinere pentru centralele termice.

Într-o reacție adresată postului B1 TV, purtătorul de cuvânt de la Cotroceni, Tatiana Niculescu Bran, a transmis următorul mesaj:

”Am apreciat abordarea bucătăriei la B1. Eram convinsă că un post atât de profesionist și obiectiv nu va rata știrea. Mulțumesc pentru inspiratele comentarii. Paște fericit!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”