Transferul care poate relansa cariera lui Ionuț Radu. Mutarea s-ar putea realiza în iarnă

Transferul care poate relansa cariera lui Ionuț Radu. Mutarea s-ar putea realiza în iarnă
Ionuț Radu, lider al vestiarului echipei naționale de tineret a României

Ionuț Radu nu reprezintă o variantă de încredere pentru Simone Inzaghi, la Inter Milano. Sătul să stea în umbra veteranului Samir Handanovic, portarul român ar putea să-și relanseze cariera printr-un transfer-surpriză, în această iarnă.

Jucătorul în vârstă de 24 de ani a impresionat la echipa națională de tineret, unde s-a impus ca un adevărat lider. În sezoanele precedente a mai fost împrumutat la Genoa și Parma, unde a făcut impresie bună, dar nu a fost de ajuns pentru a-i lua locul căpitanului sloven.

Handanovic, în vârstă de 37 de ani, se află pe final de contract, iar șefii de la Inter se gândesc să transfere un nou goalkeeper de bază. Camerunezul Andre Onana (25 de ani), de la Ajax Amsterdam este favorit. Astfel, Radu va trebui fie să se mulțumească cu poziția de număr 2, fie să plece.

Ionuț Radu, dorit de Galatasaray

În actualul sezon, Ionuț Radu nu a apărat niciun minut pentru Inter. Totuși, salvarea poate veni de la Galatasaray, formație la care mai evoluează romnii Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, informează Corriere dello Sport.

Din cauza lipsei evoluțiilor constante, cota de piață a lui Ionuț Radu a scăzut de la 15 milioane de euro în decembrie 2019, până la 5 milioane de euro, în prezent.

Dacă va merge la Galatasaray, Ionuț Radu va trebui să se impună în fața căpitanului Fernando Muslera (35 de ani), dacă uruguayanul nu va pleca de la echipă. Muslera mai are un angajament valabil cu echipa „Împăratului” Fatih Terim până în vara anului 2024.

În vară, Ionuț Radu ar fi fost ofertat de Real Sociedad, dar românul ar fi refuzat-o fără să stea prea mult pe gânduri.

În sezonul precedent, Radu a bifat doar două apariții pentru Inter. Cea mai bună perioadă din carieră a bifat-o la Genoa, unde a strâns 52 de partide.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină