George Copos a fost eliberat, marți, din penitenciar, după decizia magistraților Tribunalului București. La ieșirea din închisoare, Copos s-a oprit pentru câteva minute în fața jurnaliștilor pentru a le demonstra că a devenit un om înțelept în cele 400 de zile petrecute în penitenciar.
Copos a declarat că a citit cât nu a citit întreaga viață și că opera pe care a scris-o cât a fost închis este una care nu a fost încă abordată de specialiștii domeniului.
Cât despre timpul petrecut în penitenciar, Copos a declarat că a fost „un coșmar”, însă unul care l-a întărit, așa cum l-au învățat, ulterior, vorbele filosofului Friedrich Nietzsche, din care a și citat.
„A fost un coșmar, dar așa cum zicea și Nietzsche, ce nu te omoară, te întărește. Am demonstrat că sunt un bărbat puternic și mi-am dus cu demnitate pedeapsa. Am mediat extrem de mult, sunt extrem de îngrijorat ce se întâmplă cu capitalul românesc. Oameni care au creat locuri de muncă, care au adus bani la buget, sunt acum în închisoare. Să ies cu toate simțurile sănătos. Mă duc direct la spital să văd cum ies. Am un respect aparte și o considerație pentru acești oameni de la simplul agent care lucrează în penitenciar până la comisari, niște oameni deosebiți care își dedică viața muncii lor. Sigur că mă simt rușinat, sunt un om care a creat 5.000 de locuri de muncă, am plătit la bugetele statului peste 5 milioane de euro, eu am crezut enorm de mult în cea de-a 3 a putere în stat, puterea judecătorească și vreau să cred că trăiesc într-un stat de drept. În viață am făcut două mari erori: am intrat în politică și am cheltuit 30 de milioane de euro la fotbal. Rapidiștii sunt oameni unici.
Știi ce înseamnă să stai 400 de zile și 400 de nopți să te gândești ca să treacă timpul? Nu faci altceva decât să citești, și asta înseamnă totul pentru un om lipsit de libertate. Recunosc că am citit cât n-am citit în viața mea și am citit marii filosofi. Veți găsi în lucrările mele teme care nu au fost abordate de specialiști în domeniu, eu am dormit nu mai mult de 4 ore pe noapte”, a spus Copos în fața jurnaliștilor.
Avocații lui Copos au invocat vârsta înaintată, cele cinci lucrări pe care le-a scris în timpul detenției precum și faptul că era un bun plătitor de taxe și impozite.
Având în vedere că fostul patron al Rapidului a fost judecat după vechea legislație care prevedea că cine are peste 60 de ani poate ispăși doar o treime din pedeapsă, instanța de judecată a luat decizia definitivă ca George Copos să fie eliberat.