Noile restricții, ce au intrat în vigoare de luni, 25 octombrie 2021, îi determină pe turiștii români să își anuleze vacanțele planificate la munte, pe Valea Prahovei. La Predeal, de exemplu, 90% din rezervările efectuate au fost deja anulate.
Potrivit noilor măsuri, adoptate în contextul exploziei de cazuri de COVID-19, înregistrate în valul patru al pandemiei, hotelurile nu mai pot caza decât persoanele imunizate prin vaccinare anti-COVID sau trecute prin boală. Astfel, turiștii care nu s-au imunizat și nu au certificat verde sunt nevoiți să renunțe la vacanțele deja planificate.
Situația este cu atât mai grea, cu cât hotelierii, la rândul lor, sunt nevoiți să renunțe la angajați, având în vedere cererea extrem de mică de cazare și implicit problemele materiale pe care aceasta le aduce.
Potrivit G4media.ro, la Predeal, 90% dintre rezervările realizate într-o unitate de cazare au fost anulate în ultimele zile. Motivul este necesitatea certificatului verde la cazare.
„Nu se poate spune că ne putem pregăti într-un anume fel pentru astfel de măsuri. Ca hotelier, poți doar să disponibilizezi și să plătești ce mai poți, din buzunar.
Clar trebuie să trimiți oameni în șomaj. În ceea ce ne privește (la complexul din Predeal – n.r.), începând de săptămâna trecută, de când s-a anunțat că vor fi aprobate noi restricții, ni s-au anulat peste 90% din rezervări, dar și evenimente private – o nuntă chiar în următorul weekend. În consecință, nu ai cum să susții financiar trupa de funcționare a unei astfel de locații, cu 90% din încasări anulate. Să nu uităm că trimitem oamenii în șomaj, deși, în vremuri normale, le ducem lipsa în turism, pentru că s-a mai întâmplat ceva în ultimul timp.
Oameni cu experiență în horeca, cum ar fi bucătari, pe care noi îi puteam remunera cu circa 4.000 de lei pe lună, s-au reprofilat și s-au angajat în locuri mai bine plătite, spre exemplu, la RATBV pe un salariu de peste 5.000 de lei și bonuri de masă”, a declarat administratorul unui hotel din Predeal, potrivit sursei citate anterior.
Administratorii din turism speră totuși la un ajutor din partea statului, având în vedere că și restaurantele sunt obligate să funcționeze la 50% din capacitate și doar cu clienți vaccinați. Hotelurile vor înregistra pierderi semnificative în aceste condiții, în ciuda clienților vaccinați sau trecuși prin boală care le vor trece pragul.