Sâmbătă, 23 octombrie, au fost înregistrate 15.261 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, potrivit Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. Dintre acestea, 6.975 sunt ale unor pacienți reinfectați.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 446 de decese dintre care 9 anterioare.
Rata de infectare cu COVID-19 pentru municipiul București a atins 16,53 la mia de locuitori, sâmbătă, potrivit DSPB.
Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.550.203 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 6.975 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.313.756 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.823. Dintre acestea, 1.854 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 458 sunt minori, 417 fiind internați în secții și 41 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.141.310 teste RT-PCR și 4.152.231 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.480 de teste RT-PCR (12.080 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.400 la cerere) și 46.698 de teste rapide antigenice.
Până astăzi, 44.290 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 22.10.2021 (10:00) – 23.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 446 de decese (221 bărbați și 225 femei), din care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale.
Dintre cele 446 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 7 la categoria de vârstă 30-39 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 119 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani și 114 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Decesele de la grupa de varsta 20-29 ani sunt ale unui pacient din județul Albă , în vârstă de 29 ani, de sex masculin, care prezenta comorbiditati și nu era vaccinat și al unui pacient din județul Sibiu, in vârstă de 21 ani, de sex feminin, care prezenta comorbidități și era vaccinată.
407 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 26 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Constanța, Dolj, Gorj, Neamț, Prahova și Suceava, 2 în luna septembrie 2021 și 7 în octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 437 de decese.
Din totalul de 446 de pacienți decedați, 413 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Cei 34 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 20-29 de ani și peste 80 de ani. 33 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În data de 23 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1699 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.
În București sunt avizate de DSP 373 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național au fost operaționalitate 153 de paturi ATI suplimentare, destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Situația paturilor suplimentare o aveți în tabelul pe care vi-l trimitem alăturat.
1.854 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.