Acțiunile băncilor europene coboară la minimul ultimelor 29 de luni

Acțiunile băncilor europene coboară la minimul ultimelor 29 de luni
Foto: incont.ro

Bursele au fost afectate negativ de cotațiile băncilor europene, care au coborât la minimul ultimelor 29 de luni. Scăderea a fost înregistrată pe fondul temerilor privind creditele ipotecare subprime și o nouă recesiune, cât și a lipsei de unitate politică din regiune.

Indicele STOXX Europe 600 Banks se afla în scădere cu 5,5% la 10:51 GMT (13:51 ora României), cu 33% mai puțin față de începutul anului 2011.

„Şansele unei recuperări pe termen scurt rămân slabe, întrucât îngrijorările privind criza din zona euro, reformele structurale şi procesul pentru vânzarea incorectă de instrumente financiare garantate prin credite ipotecare au un impact negativ supra pieţei”, a declarat Manoj Ladwa, senior trader la ETX Capital.

Royal Bank of Scotland (RBS) a înregistrat pierderi de 10%, una dintre cele mai mari scăderi din sectorul bancar. RBS este cea mai expusă dintre băncile europene confruntate cu un proces pentru daune de miliarde de dolari intentat de autorităţile de reglementare din SUA.

Cotaţia Deutsche Bank a coborât cu 9%, afectată de informaţii apărute în presă privind o anchetă a autorităţilor antifraudă din Marea Britanie.

Săptămâna aceasta justiția germană urmează să anunțe o decizie asupra implicării Germaniei în programul de sprijin pentru Grecia.

Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, se afla în scădere cu 3,1%, volumul tranzacţiilor fiind la numai o treime faţă de media ultimelor 90 de zile.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)