DNA a trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Zeca Mirela, fost consilier superior în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Roșca Florin Cristian, la data faptelor inspector principal în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În prezența avocatului său, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de patru ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
În rechizitoriul respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
La data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, inculpata Zeca Mirela împreună cu Roșca Florin Cristian, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăți comerciale.
Concret, banii respectivi ar fi fost primiți de cei doi funcționari pentru ca, în raportul de inspecție fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluționării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptățită la restituirea TVA în cuantumul solicitat.
În același context, inspectorul Roșca Florin Cristian i-ar fi promis omului de afaceri că își va exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecție fiscală așa cum a fost întocmit.
Facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.