Slatina: O femeie a fost ucisă în stil mafiot în propria casă. Principalul suspect a fost prins în județul Vâlcea (VIDEO)

Slatina: O femeie a fost ucisă în stil mafiot în propria casă. Principalul suspect a fost prins în județul Vâlcea (VIDEO)
Foto: ph-online.ro

UPDATE 10.00 Principalul suspect în cazul crimei din Slatina a fost prins, în trafic, de polițiști, în județul Vâlcea, informează B1 TV.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, urmează a fi dus la audieri pentru a se stabili dacă, într-adevăr el este autorul crimei.

”Încă de aseară (vineri – n.r.) au fost efectuate filtre, s-a luat legătura cu județele limitrofe și în acestă dimineață (sâmbătă – n. r.) s-a identificat autoturismul în județul  Vâlcea. Bărbatul de 42 de ani va fi adus la audieri pentru a vedea dacă este autorul sau nu. Autoturismul este cel declarat dispărut de soțul persoanei decedate”, a declarat pentru B1 TV Claudia Radu de la IPJ Olt. 

Crimă în stil mafiot în Slatina. O femeie a fost ucisă chiar în locuinţa ei de către un apropiat, informează B1 TV. Din primele informaţii, se pare că autorul crimei este un angajat nemulţumit. Bărbatul fusese concediat de soţul victimei. Şocant este faptul că în momentul producerii tragediei în casă se afla şi copilul femeii. Minorul a fost închis de criminal în altă cameră, timp în care acesta i-a înjunghiat mama de cinci ori.

Femeia de 37 de ani a fost găsită moartă în sufrageria locuinţei ei. Soţul victimei a fost cel care a dat alarma. Bărbatul se întorcea de la o partidă de tenis cu piciorul. Omul a sunat la 112 şi a anunţat că fiul său a rămas închis în casă şi că soţia sa a păţit ceva şi nu îi răspunde la telefon.

Pompierii au folosit o scară pentru a intra pe fereastra apartamentului. Acolo au descoperit cadavrul femeii care zăcea într-o baltă de sânge. Într-o altă cameră era închis copilul de 7 ani al victimei.

Poliţiştii au demarat o anchetă şi susţin că este doar o problemă de timp până când îl vor prinde pe criminal, mai ales că fiul victimei le-a furnizat deja suficiente date pentru identificarea criminalului. Acesta se pare că era un prieten al familiei îndoliate şi obişnuia să meargă în concedii cu cei doi soţi din Slatina. Recent însă, suspectul a fost concediat de la firma condusă de soţul victimei. Din acest motiv, acesta a ales să se răzbune pe fostul său patron.

Presupusul autor al crimei a fost dat deja în urmărire generală.

Principalul suspect în cazul crimei din Slatina a fost prins

Urmăriți B1TV.ro și pe
`