Mircea Geoană: Îl cunosc pe Ioan Niculae doar de la televizor. E bine că justiția investighează finanțările din politică

Mircea Geoană: Îl cunosc pe Ioan Niculae doar de la televizor. E bine că justiția investighează finanțările din politică

Președintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, prezent la Constanța, că nu îl cunoaște pe omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul Mită la PSD pentru că a finanțat, cu bani primiți din mită, campania lui Geoană din 2009.

„Eu vă spun, ceea ce este de natură evidentă, că nu am nicio formă de asociere cu această situație. Dacă ar fi fost cazul să fie vreo problemă legată de mine, procurorii care i-au incriminat pe cei doi sau trei care au fost condamnați ieri m-ar fi prins și pe mine în această chestiune. Nu am fost, ca dovadă că nu sunt elemente care să mă lege pe mine de acest subiect. (…) Deci, nu este absolut nimic legat de mine sau de vreo legătură cu acest tip de finanțare a campaniei”, a afirmat Geoană, citat de Agerpres.

Senatorul a mai declarat că este un lucru bun faptul că justiția începe să ancheteze modul în care partidele sunt finanțate.

„Dacă justiția românească începe să se uite cu atenție la modul în care se finanțează politica și campaniile, acesta este un lucru bun, pentru că sursa răului în România, din punct de vedere al corupției, este intersecția între banul public și business și ceea ce trebuie să se întoarcă în urma unei finanțări ilegale către cel care a finanțat campania în mod ilegal”, a spus Geoană. ââ

Liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu și omul de afaceri Ioan Niculae au fost condamnați la 3 ani, respectiv 2 ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul Mită la PSD.
Potrivit procurorilor, Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`