Eurodeputatul Cristain Bușoi a subliniat, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, nevoia ca statele UE să poată folosi atât banii din majorarea prețurilor la certificatele de emisii CO2, cât și fondurile necheltuite din exercițiul financiar 2014-2020 pentru a atenua impactul provocat de creșterea prețurilor la energie.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Este un Consiliu European extrem de important în contextul în care nu am învins definitiv pandemia de coronavirus, iar creșterea prețurilor la energie îngrijorează cetățenii europeni din toate țările. Răspunsul ferm și coordonarea acțiunilor la nivel european împotriva COVID-19 sunt încă necesare deoarece există posibilitatea de apariție a unor mutații în viitor și, din păcate, sunt țări care încă nu au atins obiectivul vaccinării. De la începutul anului, prețul de piață al gazelor naturale și al energiei electrice au crescut extrem de îngrijorător. Comisia a prezentat săptămâna trecută setul de instrumente și acțiuni, care mi se par foarte potrivite și am avut o dezbatere în Comisia ITRE, pe care o prezidez, în care s-a solicitat ca la nivelul Comisiei Europene să existe sprijin activ față de statele membre, dar și să se asigure că aceste măsuri sunt implementate”, a explicat președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.
Consiliul European va transmite un mesaj foarte ferm, s-a arătat convins eurodeputatul liberal.
„Cred că statele membre trebuie să poată folosi nu doar banii rezultați din creșterea prețului certificatelor de emisii, dar și alte fonduri europene necheltuite din exercițiul financiar 2014-2020 pentru a atenua impactul creșterii prețurilor, prin plafonare, prin compensarea parțială de facturi sau prin scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri și industrie. Cred că trebuie adoptată cât mai repede taxonomia pentru gazele naturale și energia nucleară și trebuie să găsim acele mecanisme (…) care să ne protejeze pe cât posibil de creșteri speculative ale prețului certificatelor de CO2. Trebuie să acționăm acum și, sunt convins, Consiliul European va da un mesaj foarte ferm”, a adăugat Cristian Bușoi.