Miniștrii propuși de Dacian Cioloș (USR) au primit avize negative pe bandă rulandă în comisiile parlamentare de specialitate. La finalul audierilor, premierul desemnat a deplâns faptul că voturile au fost date strict după puctajul de partid, nu după prestația celor propuși să fie miniștri.
„Transmit condoleanțe celor care au pierdut pe cineva drag, e un eșec de proporții al statului că nu a reușit să preîntâmpine ceea ce se întâmplă în aceste zile. Trăim zile cumplite și trebuie ca toți cei cu funcții publice să tragem învățămintele necesare și să fim responsabili că iată cum decizii administrative pot duce la drame naționale.
Timpul discursurilor politice a apus, ne ajung din urmă faptele și deciziile. Suntem în ceasul al 12 lea, când trebuie să ne asumăm decizii.
Faptul că noi suntem azi în Parlament și s-au terminat audierile miniștrilor arată determinarea nostră de a termina criza politică și de a ne apuca de treabă.
În programul de guvernare am făcut propuneri concrete pentru fiecare domeniu în parte și am propus și oamenii în măsură să le aplice.
Din păcate, am văzut în aceste audieri că se votează pe falii politice și pe sigle de partid. În multe comisii, parlamentarii i-au ascultat pe colegii noștri, care au vorbit cu argumente. În multe comisii, parlamentarii care și-au primit răspunsurile au votat împotrivă, că asta a fost decizia la partid. Mi-a părut rău că, deși au primit răspunsuri competente, voturile le-au dat după punctajele de partid. E greu să ne dezvățăm de aceste reflexe și să avem dezbateri pe bune și vot după conștiință, nu după punctajul de partid”, a declarat Dacian Cioloș.