1.593 paturi de terapie intensivă sunt ocupate la nivelul țări cu pacienți bolnavi de Covid-19, nefiind niciun loc liber la acest moment, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică.
În București sunt avizate de DSP 335 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 135 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Situația paturilor suplimentare o aveți în tabelul pe care vi-l trimitem alăturat.
1.593 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel national cât și la nivelul Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Lista paturilor din rezerva operaționala și unde sunt acestea distribuite puteți afla de AICI.