Motivarea instanței privind respingerea eliberării condiționate a lui George Copos: Nu a intenționat să aibă o conduită corectă față de ordinea de drept

Motivarea instanței privind respingerea eliberării condiționate a lui George Copos: Nu a intenționat să aibă o conduită corectă față de ordinea de drept
Foto: agerpres.ro

Judecătoria Sectorului 5 arată în decizia de respingere a eliberării condiționate a lui George Copos că acesta nu a dovedit că s-a străduit să se îndrepte şi nici nu a demonstrat că a făcut eforturi reale pentru reinserţie socială.

Copos a contestat decizia la Tribunalul Bucureşti, care va judeca în 7 aprilie cererea de eliberare condiţionată și va da o decizie definitivă, informează Mediafax.

Propunerea de eliberare condiţionată a lui George Copos a fost trimisă instanţei în data de 25 februarie. Asta după ce Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit că acesta întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani.

George Copos a scris cinci lucrări ştiinţifice în penitenciar, dar acestea nu l-au ajutat să fie eliberat condiționat, deoarece tot ce a vrut să obțină au fost zile de muncă, se arată în decizie.

Potrivit legii privind executarea pedepselor, se consideră trei zile executate pentru două zile de muncă la elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate.

„Atât apărătorii condamnatului cât şi condamnatul au susţinut că dorinţa care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările ştiinţifice a fost de a câştiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate şi astfel să fie mai repede liberat condiţionat. Aceasta constituie o dorinţă firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedeşte că petentul-condamnat nu a intenţionat să-şi formeze, în esenţă, o conduită corectă faţă de ordinea de drept şi să depună eforturi reale pentru reinserţie socială”, potrivit decizie de respingere a eliberării condiționate.

Judecătorul subliniază faptul că pedeapsa nu și-a atins scopul lui George Copos, care a declarat în fața instanței, că „înţelepciunea la antreprenorii români este infracţiune”.

„Condamnatul a susţinut că, de-a lungul anilor, a achitat toate obligaţiile fiscale pe care le-au avut societăţile pe care le administrează, însă a fost condamnat tocmai pentru faptul că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 39.461.121.820 ROL (3.946.112 lei noi, n.r.), prin ascunderea sursei impozabile”, a scris judecătorul în motivare.

Pe 25 august 2014, Copos a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare în dosarul Loteria I.

Copos mai are un dosar, cunoscut ca „Loteria II”, care se va judeca pe 10 aprilie, la Tribunalul București.

În această cauză, omul de afaceri este judecat de manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`