Un pilot în vârstă de 48 de ani, Frank Woiton, care s-a oferit voluntar să zboare după prăbușirea avionului Airbus A 320 în Alpii francezi, a povestit trăirile pe care le-a avut, dar și reacțiile pasagerilor.
Acesta a zburat pe ruta Barcelona-Dusseldorf la două zile după tragedia din sudul Franței şi a îmbrăţişat fiecare pasager de la bordul avionului, informează Daily Mail.
Tatăl a doi copii, el a descris starea de tulburare din rândul echipajului şi pasagerilor pentru cotidianul german Bild, afirmând: „puteai să le citeşti pe feţe”.
„Desigur, vă voi duce de la Dusseldorf la Barcelona. Puteţi conta pe faptul că deseară vreau să stau la masă cu familia mea”, le-a spus el pasagerilor la microfon.
„Oamenii ar trebui să vadă că în carlingă este o altă fiinţă umană”, a spus acesta într-un discurs pe care l-a susținut înainte de decolare.
Pilotul a povestit că a zburat cu Andreas Lubitz, copilotul care a prăbușit intenționat avionul din sudul Franței.
„Mi-l amintesc bine şi am plecat de la locul meu din când în când în timpul zborului pentru a merge la toaletă. Când am zburat cu el mi-a spus despre perioada lui de formare şi cât de fericit era. A spus că voia să piloteze pe rute de lung curier şi să devină căpitan. Stăpânea avionul foarte bine şi avea totul sub control. De aceea l-am lăsat singur în carlingă, pentru a merge la toaletă”, a declarat Woiton.
Avionul Airbus A 320, al companiei Germanwings, ce efectua o cursă pe ruta Barcelona-Dusseldorf, s-a prăbușit, marți, în sudul Franței cu 150 de persoane la bord, la aproape 2.000 de metri înălţime. Nu a existat niciun supraviețuitor. (Detalii AICI)
Copilotul Andreas Lubitz este cel care ar fi prăbușit intenționat avionul. După ieșirea pilotului din cabină, copilotul a refuzat în mod deliberat să îi deschidă ușa. (Detalii AICI)