O slujbă națională de doliu, dedicată celor 150 de persoane care au murit în urma prăbușirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, este prevăzută să aibă loc la 17 aprilie, la Catedrala din Koln din vestul Germaniei, au anunțat sâmbătă, surse oficiale germane, informează AFP, citată de Agerpres.
Cancelarul federal Angela Merkel, precum și președintele Germaniei, Joachim Gauck, vor participa la această slujbă, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a landului Renania de Nord-Westfalia.
„Familiile și prietenii victimelor” sunt invitați, la fel ca reprezentanți ai altor țări afectate de catastrofă, a adăugat aceasta, subliniind că „este tot atât de important ca populația să poată lua parte la ceremonie”.
Avionul Airbus A 320, al companiei Germanwings, ce efectua o cursă pe ruta Barcelona-Dusseldorf, s-a prăbușit, marți, în sudul Franței cu 150 de persoane la bord, la aproape 2.000 de metri înălţime. Nu a existat niciun supraviețuitor. (Detalii AICI)
Copilotul Andreas Lubitz este cel care ar fi prăbușit intenționat avionul. După ieșirea pilotului din cabină, copilotul a refuzat în mod deliberat să îi deschidă ușa. (Detalii AICI)