Omar Hayssam, condamnat la 23 de ani și patru luni de închisoare: Decizia este definitivă

Omar Hayssam, condamnat la 23 de ani și patru luni de închisoare: Decizia este definitivă

Omar Hayssam a fost condamnat la 23 de ani și patru luni de închisoare, informează B1 TV. Decizia este definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reanalizat condamnările lui  Hayssam. Acesta a fost judecat și condamnat pentru complicitate la terorism, dar și pentru infracțiuni economice.

Magistrații au  dispus această soluție, având în vedere noile prevederi din Codul Penal și de Procedură Penală.

Astfel, în cazul lui Omar Hayssam s-a luat decizia potrivit căreia acesta va executa pedeapsa conform legii cele mai favorabile.

Omar Hayssam a fost condamnat pentru răpirea celor jurnaliştilor români in Irak, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. Acesta a primit pedeapsa pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În dosarul „Volvo”, Omar Hayssam şi cei doi asociaţi ai săi, Quasim Essa şi Mohamad Omar, au fost condamnaţi, în 26 mai 2010, de Tribunalul Bucureşti la 16 şi, respectiv, 14 ani de închisoare pentru înşelarea mai multor firme de leasing. Aceştia au fost acuzaţi că au înşelat firmele de leasing cu capete de tractor Volvo, pe care le-au exportat cu acte false în Siria şi Egipt.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, sirianul a fost acuzat că a încheiat contractul de privatizare a societăţii Foresta SA Nehoiu (judeţul Buzău) şi apoi, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi împreună cu Gheorghe Iosif, vicepreşedinte al Consiliului, a dispus, în octombrie 2001-iulie 2004, vânzarea activelor societăţii, mai ales terenuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`