Curtea de Apel Cluj a motivat decizia privind anularea, pe 28 septembrie, în prima instanță, hotărârile de Guvern care impun certificatul verde și continuarea stării de alertă. În motivarea hotărârii Curții de Apel Cluj este invocată avalanșa de festivaluri cărora Guvernul le-a dat undă verde, în ciuda unui context epidemiologic teribil. În paralel cu măsuri restrictive, Guvernul a permis Festivalul Untold care a avut o participare potrivit organizatorilor de 360 de mii de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar cu toate că Guvernul a invocat creșterea activității epidemice nu a modificat condițiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane.
Anterior doar la Cluj-Napoca au mai existat festivalurile Electric Castle la care au participat circa 186.000 persoane și Jazz in the Park cu circa 100.000 persoane, în timp ce la București s-a desfășurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni.
Curtea de Apel Cluj vorbește în motivare și de Congresul PNLcu circa 5.000 de persoane, prezenți în interiorul locului de desfășurare.
„Or, în condițiile în care astfel de evenimente ar avea loc lunar, majoritatea populației ar fi purtătoare a virusului SARS COV 2, iar România ar rămâne permanent în stare de alertă. Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricționării pe de o parte de la evenimente firești cum ar fi activitățile sportive, luatul mesei la un restaurant, activități cu adevărat culturale, iar pe de altă parte a fost permisă organizarea unor evenimente ce implică participarea a zeci de mii de persoane și care generează o aglomerare de persoane unde este discutabil dacă se poate menține o distanță de control și această modalitate de normare este cel puțin nefirească.”
Motivarea integrală, AICI! (.pdf)
„Prin HG 932/09.09.2021 a fost dispusă prelungirea stări de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10.09.2021 fiind stabilite măsurile care se aplică pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid 19. Aceste măsuri au fost aceleași cu cele stabilite de HG 826/05.08.2021 până la adoptarea HG 990/17.09.2021. Și această hotărâre nu specifică așa cum cer prevederile Legii 55/2020 de ce este necesară continuarea stări de alertă, iar actele care o fundamentează nu justifică luarea acestei măsuri, datele arătând 2226 persoane testate pozitiv. Chiar dacă este o creștere de la circa 138 de cazuri nu reiese că acest număr este în măsură să pună în pericol sistemul sanitar.
Pe de altă parte, această hotărâre chiar dacă ar menționa tipurile de risc realizând o evaluare concretă și nu formală și ar fi justificată statistic deoarece HG anterioară era nelegală ca urmare a lipsei situației de urgență de amploare și intensitate deosebită, trebuia să instituie și nu să prelungească starea de alertă. Prelungirea pe timp nedefinit a unei stări excepționale este contrară prev. art. 53 alin. 1 din Constituția României, nefiind necesară într-o societate democratică deoarece după mai mult de 1 an și jumătate de la adoptarea stări de urgență și cea de alertă Guvernul și sistemul medical trebuia să facă față situației pandemice, iar măsura potrivit legii trebuia să fie proporțională cu situația care a determinat-o.”
„Curtea remarcă că la data de 09.09.2021 când a fost adoptat HG 932/2021 a început festivalul Untold care a avut o participare potrivit organizatorilor de 360 de mii de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar cu toate că Guvernul a invocat creșterea activității epidemice nu a modificat condițiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane. Anterior doar la Cluj-Napoca au mai existat festivalurile Electric Castle la care au participat circa 186.000 persoane și Jazz in the Park cu circa 100.000 persoane, în timp ce la București s-a desfășurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni și Congresul Partidul Național Liberal cu circa 5000 de oameni prezenți în interiorul locului de desfășurare. Or, în condițiile în care astfel de evenimente ar avea loc lunar, majoritatea populației ar fi purtătoare a virusului SARS COV 2, iar România ar rămâne permanent în stare de alertă. Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricționării pe de o parte de la evenimente firești cum ar fi activitățile sportive, luatul mesei la un restaurant, activități cu adevărat culturale, iar pe de altă parte a fost permisă organizarea unor evenimente ce implică participarea a zeci de mii de persoane și care generează o aglomerare de persoane unde este discutabil dacă se poate menține o distanță de control și această modalitate de normare este cel puțin nefirească.”
„De altfel, și în privința vaccinării lipsește orice analiză a tipului de risc, Guvernul bazânduse că vaccinurile puse în circulație sunt avizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Acest lucru nu absolvă Guvernul, prin ministerul de resort ca prin mijloace proprii, naționale să verifice în ce măsură aceste vaccinuri afectează sau influențează starea de sănătate a cetățenilor săi atât în sens pozitiv cât și negativ. Nu se poate considera că orice vaccin din cele puse în circulație este benefic oricărei persoane, indiferent de vârsta acesteia sau starea de sănătate, iar situația apărută în Japonia ca urmare a campaniei de vaccinare, ce a condus la demisia Guvernului respectiv, este de natură a conduce toate guvernele naționale la o analiză aprofundată a tipului de risc. Mai mult, unele state europene au apreciat periculoase pentru sănătatea cetățenilor lor folosirea vaccinului ASTRAZENECA sau JOHNSON, ca urmare a unor efecte negative sau unui risc privind sănătatea persoanelor.
În România nu doar că aceste efecte negative nu au fost discutate, dar s-a ajuns la un fel de cenzură a discuțiilor cu privire la acest aspect, inclusiv pe internet, toate eforturile guvernului fiind dirijate în susținerea campaniei de vaccinare.”
„Dincolo de aspectul general benefic al vaccinului, foarte multe persoane din cauza convingerilor precum şi a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării și prin urmare sunt excluse de la toate activitățile sportive, culturale, sociale permise de hotărârea de guvern. De asemenea, la momentul adoptării hotărârii, salariul mediu net în România era de aproximativ 3.500 de lei fără să vorbim de venitul minim pe economie și de faptul că există persoane care nu au nici măcar acest venit. Or, efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului și cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test și prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activități. Statul prin guvernul său trebuia să susțină financiar efectuarea de teste medicale, tocmai pentru a garanta că și persoanele fără venituri substanțiale pot recurge la aceste teste.”
„Totodată Guvernul nu a dat credit cetățenilor României în sensul de a se sprijini și pe valorile etice respectiv pe responsabilitatea pe care fiecare cetățean sau agent economic trebuie să și-o aroge într-o situație epidemică.
De asemenea, se remarcă că se stabilesc cote de 3/1000 de locuitori sau 6/1000 de locuitori, situații în care restricțiile se accentuează fără ca să rezulte de undeva în ce măsură acest procent are o valoare în situația epidemică.
Nu se cunoaște de ce dacă 6 persoane dintre 1000 sunt pozitive, celelalte 994 care trebuie prezumate ca sănătoase și nu ca bolnave trebuie să se abțină de la diverse activități. Totodată nu s-a analizat impactul pentru care trebuie închise școlile și organizate activități online în cazul apariției unor cazuri pozitive printre școlari, aspect cu impact deosebit asupra activității de școlarizare cât și asupra părinților, elevii ajungând să efectueze școala fără să o frecventeze.
În aceeași situație este și activitatea sportivă a cărei oprire nu este în măsură să conducă la o oprire a epidemiei, ci dimpotrivă aceasta ar trebuie să aibă aspecte benefice nefiind făcută nicio analiză în această privință.
Totodată, nu există nici un studiu care să conducă la concluzia necesității instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere și la lipsa oricărei importanțe a faptului că un număr mare de persoane a făcut boala și este imunizată prin efectul bolii.”
„În cazul de față, aceste dispoziții din HG nu sunt conforme cu Constituţia, cu Ordonanța 137/2020 şi cu Legea 55/2020 mai sus examinate deoarece încalcă limitele competenței prev. de lege, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, stabilind cu exces de putere alte măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului de risc decât cele la care se referă legea realizând o restrângere nejustificată a drepturilor cetățenilor prin depășirea scopului urmărit și propus de protejare a sănătății populației, stabilind discriminatoriu și cu atingerea drepturilor sau libertăților cetățenilor, activități la care pot participa doar o anumită categorie de cetățeni stabilind măsuri care nu sunt proporționale întrucât urmăresc substituirea prin hotărârea de guvern a unei legi privind obligativitatea vaccinării.
Chiar dacă nu menționează expres obligativitatea tuturor persoanelor la vaccinare hotărârea de guvern discriminează fără a fi necesar în scopul asigurării sănătății populației prin dezavantajarea categoriei persoanelor nevaccinate care reprezintă majoritatea populației României. Efectul normării prin HG a certificatului și folosinței acestuia este evident nelegală, din nou ajungându-se prin actele administrative normative la substituirea unei legi organice.”