Atac armat la o revistă care susține gruparea Stat Islamic: Un jurnalist a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Atac armat la o revistă care susține gruparea Stat Islamic: Un jurnalist a murit, iar alte trei persoane au fost rănite
Foto: onlinereport.ro

Un atac armat a avut loc la sediul revistei radicale care susţine gruparea Stat Islamic, Adimlar, miercuri seara.

În urma incidentului, un jurnalist a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, printre care şi redactorul şef al publicaţiei, Ali Osman Zor.

Potrivit unui comunicat al poliţiei turce, „o bombă lăsată la intrarea în sediul revistei a explodat când uşa s-a deschis”,  informează CNN.

Deși poliția turcă nu a  spus dacă are vreun suspect, un angajat al revistei a declarat pentru CNN, sub protecţia anonimatului, că agenţiile de informaţii străine sunt responsabile.

„Ştim că aceasta este opera CIA şi a Mossad. Ştim că este o operaţiune de spionaj”, a subliniat angajatul.

Revista publică des articole antiamericane. Redactorul-şef, Ali Osman Zor, se declară un „revoluţionar islamic” şi a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea în Turcia pentru convingeri teroriste.

Acesta a spus că susţine metodele violente ale grupării Stat Islamic, care sunt un răspuns natural la deceniile de imperialism occidental în Orientul Mijlociu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`