Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a prezentat, vineri, evoluția pandemiei de coronavirus în România din 10 septembrie până acum. Acesta a precizat că trendul atât al infectărilor, cât și al intenărilor la Terapie Intensivă este în creștere.
„Ca număr de cazuri comparativ: 10 septembrie – 2.520 de cazuri, 18 septembrie – 5.388 de cazuri, iar azi sunt 7.116 de cazuri. Deci a fost o dublare între 10 și 18 septembrie. Acum nu putem vorbi de dublare, dar e o creștere evidentă a numărului de cazuri.
Numărul de pacienți la ATI: pe 10 septembrie au fost 543 de pacienți, 798, pe 18 septembrie, 1.116 sunt azi. Deci e evident trendul a crescut continuu.
Ca număr de decedați, acesta a variat în diferite zile, nu putem spune că e o creștere constantă, dar au fost zile cu creșteri mari. Azi avem un număr mare de decedați – 145 – din păcate”, a declarat Raed Arafat.
Acesta a citat apoi din raportul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), potrivit căruia 75,8% dintre infectările cu coronavirus și 91,5% dintre decesele COVID înregistrate săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate.