Guvernul modifică legea pentru a despăgubi păgubiții înainte de declararea definitivă a falimentului: Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi la 60 de zile de la retragerea licenţei asiguratorului

Guvernul modifică legea pentru a despăgubi păgubiții înainte de declararea definitivă a falimentului: Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi la 60 de zile de la retragerea licenţei asiguratorului
Foto: Dan Vîlceanu / Facebook

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere licenţei de funcţionare a asiguratorului pentru care s-au constatat indicii de intrare în stare de insolvenţă.

Măsura este luată în contextul insolvenței liderului pieței RCA, City Insurance.

„Astăzi a fost adoptată ordonanţa privind modificarea şi completarea legii 213 din 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Ordonanţa a fost necesară pentru a consolida protecţia asiguraţilor în legătură cu falimentul unor societăţi de asigurare, principalele modificări ale acestei ordonanţe fiind următoarele: Fondul este îndreptăţit să efectueze plăţi aferente despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile, şi aici urmează modificarea: termen calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asiguratorului. Deci de la publicarea în Monitorul Oficial a retragerii licenţei şi nu de la intrarea în faliment a asiguratorului”, a declarat ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul Finanţelor a explicat că ordonanţa de urgenţă prevede şi majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 de lei la 500.000 de lei.

„Majorarea cuantumului plafonului de garantare, de la 450.000 de lei la 500.000 de lei, pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asiguratorul aflat în insolvenţă. Deci practic am majorat această despăgubire de la 450.000 de lei la 500.000 de lei pentru fiecare poliţă în parte, şi nu se întâmplă ca până acum, când primeai 450.000 ca persoană, indiferent de câte poliţe aveai”, a menţionat Dan Vîlceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Un avion care a decolat din București și avea destinația Zurich, a efectuat o aterizare de urgență în Austria. Care a fost motivul
23:43 - Obiectivele trasate de Marcel Boloș după revenirea la MIPE: Să simplificăm accesul la bani europeni, să semnăm contractele pentru 2021-2027, să deblocăm PNRR, să descentralizăm fondurile
23:29 - Care au fost destinațiile preferate ale bucureștenilor, clujenilor sau ieșenilor în 2024? Locațiile care au fost cel mai vizitate anul acesta
23:29 - Crin Antonescu, despre perioada în care a lipsit din politică: Am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele, destul de firave, câte au existat (VIDEO)
23:16 - Claudiu Năsui, după audierea noului ministru de Finanțe: „2025 ne va aștepta cu creșteri imense de taxe”
22:58 - Marcel Ciolacu, întrebat despre facturile zborurilor plătite de Nordis: I-am scris lui Moș Crăciun și sunt ferm convins că pe 25 o să mi le lase sub brad
22:49 - Elena Lasconi, reacție după investirea noului Guvern: „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane”
22:49 - Diana Buzoianu critică strategia candidatului comun PSD – PNL – UDMR la prezidențiale: Îl puneți pe candidatul suveranist împotriva întregului sistem, exact povestea pe care a vrut să o vândă Georgescu (VIDEO)
22:26 - Imobil din Eforie Nord, transformat într-un cămin de bătrâni ilegal. Nouă pensionari au fost identificați de polițiști
22:22 - Marcel Ciolacu, după învestire: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă. Prin instalarea noului Guvern, închidem orice spațiu de instabilitate după o lună marcată de multă tensiune (VIDEO)