Se mărește familia formată din Simona Halep şi Toni Iuruc? Când va deveni jucătoarea mamă

Se mărește familia formată din Simona Halep şi Toni Iuruc? Când va deveni jucătoarea mamă
Foto: Simona Halep / Instagram

Simona Halep a declarat că de când s-a căsătorit cu Toni Iuruc e într-un moment de euforie prelungit, dar a fost și ceva stres și simte nevoia să se detașeze. Cei doi vor pleca într-o săptămână de miere.

Întrebată dacă familia Halep – Iuruc se va mări în următorii doi – trei ani cu un copil, jucătoarea a răspuns râzând: „Dacă joc tenis nu are cum”.

Urmează o ”săptămână de miere” pentru Simona Halep și Toni Iuruc

„O să plec câteva zile, nu pot să îi spun lună de miere, va fi o săptămână de miere probabil. Vreau să mă detaşez puţin pentru că a fost o emoţie destul de mare şi un stres. Îmi doresc să mă şi odihnesc pentru că urmează trei turnee importante. La tenis nu se va schimba nimic, voi fi în continuare Simona Halep ca şi până acum, însă în viaţa de zi cu zi şi în general voi fi Simona Halep Iuruc”, a spus sportiva, citată de Agerpres.

Halep și Iuruc au avut cununia civilă miercuri, la Constanța. Nași le-au fost afaceristul Dani Caramihai, unul dintre proprietarii clubului în care a avut loc petrecerea, și soția acestuia. Simona Halep a purtat o rochie de peste 6.300 de euro.

„A fost o seară de neuitat, m-am bucurat tare mult, am dansat foarte mult, mă dor tălpile încă”, a mai spus Halep.

Dansul mirilor a fost pe o melodie a celor de la Holograf.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni