Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanţii OMV Group despre creşterea preţurilor la gaze și energie. Mesajul președintelui

Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanţii OMV Group despre creşterea preţurilor la gaze și energie. Mesajul președintelui
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, joi, cu reprezentanţii OMV Group, inclusiv cu Alfred Stern, noul CEO, în contextul creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Întrevederea a avut loc în aceeași zi în care șeful statului a promulgat Legea consumatorului vulnerabil. Miercuri, ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, a vorbit despre celelalte măsuri cu care Guvernul vine în sprijinul populației. Recent, Iohannis a avut o discuție și cu reprezentanții Enel Group.

Klaus Iohannis, discuție cu reprezentanții OMV Group

Printre dintre subiectele abordate a fost cel al creșterii puternice a prețruilor la gaze și energie.

„În contextul actual, Preşedintele României a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.

Regiunea Mării Negre este şi trebuie să rămână un pol de stabilitate regională şi un perimetru strategic pentru securitatea naţională. România dispune de un real potenţial în domeniul producerii gazelor naturale a cărui valorificare poate şi trebuie să asigure independenţa energetică”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Iohannis a afirmat că susține parteneriatul dintre OMV Petrom şi Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep. Finalizarea negocierilor dintre ExxonMobil şi Romgaz creează premisele pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului.

Șeful statului a insistat apoi pe necesitatea de a se investi în noi capacităţi de producere a energiei, bazate mai ales pe surse regenerabile.

De asemenea, Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili şi a economiei în ansamblu, în contextul creșterii prețurilor.

La rândul ei, conducerea OMV Group a prezentat strategia de dezvoltare a companiei în România și rezultatele activităţii curente, respectiv iniţiative de responsabilitate socială. OMV Group a insistat că va rămâne un partener de încredere al statului român.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)