Iohannis susține cinstirea memoriei lui Avram Iancu: Textul legii trebuie examinat înainte de promulgare

Iohannis susține cinstirea memoriei lui Avram Iancu: Textul legii trebuie examinat înainte de promulgare

Președintele Klaus Iohannis a declarat că susține cinstirea memoriei lui Avram Iancu prin conferirea titlului de erou național. Totuși, președintele spune că nu poate promulga legea în forma sa actuală, acesta trebuind refăcut „în conformitate cu cerințele de natură procedurală și tehnică”.

„Susțin cinstirea memoriei lui Avram Iancu prin conferirea titlului de erou național și sper să pot promulga în curând legea prin care unei figuri mărețe a istoriei noastre i se acordă acest titlu. Textul legii trebuie mai întâi să fie reexaminat în Parlament pentru a fi formulat în conformitate cu cerințele și criteriile de natură procedurală și de tehnică legislativă adecvate. Sper ca modificările necesare să fie făcute cât mai curând”, a scris Iohannis pe pagina de Facebook.

Șeful statului a trimis, miercuri, spre reexaminare textul legii, iscând controverse în rândul parlamentarilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`