Cine sunt nașii pe care Simona Halep și Toni Iuruc i-au ales pentru nuntă

Cine sunt nașii pe care Simona Halep și Toni Iuruc i-au ales pentru nuntă
Simona Halep, în timpul turneului WTA 1.000 de la Cincinnati / Foto: Hepta.ro

Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc civil la Constanța, miercuri. Sportiva și afaceristul și-au ales nașii pe strânceană, iar petrecerea va avea loc după nuntă, la un club de fițe din Mamaia.

Întreaga familie a Simonei este cât se poate de emoționată, iar lumea așteaptă cu nerăbdare noutăți de la nunta anului. Așa cum era de așteptat, deja se știe cine vor fi nașii Simonei și ai lui Toni, la cununia civilă de azi, dar și la nuntă.

Stere Halep, tatăl Simonei, a vorbit extrem de frumos despre cei ce urmează să fie martorii fetei sale la cununie.

Cine sunt nașii Simonei Halep și ai lui Toni Iuruc

Ziua de 15 septembrie este un moment extrem de important pentru Simona Halep. Fostul numărul 1 mondial se căsătorește civil cu sufletul său pereche, Toni Iuruc.

Nașii de cununie, dar și cei de nuntă sunt afaceristul Dani Caramihai și soția acestuia. Caramihai este unul dintre proprietarii clubului de fițe din Mamaia, unde va avea loc petrecerea Simonei și a viitorului ei soț.

Alături de frații Liviu și Mihai Popescu și de Nicu Mărgeanu, Dani Caramihai a înființat businessul cu o investiție de 170.000 de euro.

Simona Halep și Toni Iuruc vor ține petrecerea cu 300 de persoane în clubul la care este proprietar nașul său, Dani Caramihai.

Cei 300 de invitați au reguli stricte de respectat. Simona își dorește o nuntă discretă, motiv pentru care participanții nu vor avea voie să vină cu telefoane mobile.

I-am cunoscut, cum să nu îi cunosc. Domnul Caramihai este un om… Extraordinar. Vor fi alături de noi”, a declarat Stere Halep, potrivit Fanatik.ro.

Simona Halep va lua numele lui Toni după căsătorie

Simona Halep a decis să ia și numele viitorului soț, după căsătorie. Astfel, sportiva se numi Simona Halep – Iuruc.

Viitorul ei logodnic a primit cu siguranță vestea cu multă bucurie. Cununia civilă urmează să înceapă la ora 16:00 la Constanța, la Casa Căsătoriilor, așa cum a precizat și Stere Halep.

Simona Halep, mesaj în ziua nunții cu Toni Iuruc

„Dă șansa fiecărei zilei să fie cea mai frumoasă din viața ta”, a scris Simona Halep pe Instagram, fiind un mesaj inspirațional al lui Mark Twain.

„Vă doresc tuturor o zi frumoasă”, a mai adăugat sportiva la fotografia cu mesajul inspirațional, distribuit de Simona Halep chiar în ziua cununiei civile.

View this post on Instagram

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane