Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc civil miercuri, 15 septembrie 2021, la Constanța. După ceremonie, cuplul va găzdui o petrecere cu 300 de invitați, într-un club de fițe din Mamaia.
Locația este deținută de nașul cuplului, Dani Caramihai. Afaceristul le va fi martor celor doi îndrăgostiți, în ziua nunții, dar și la cununia civilă.
Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, și Toni Iuruc, în vârstă de 42 de ani se căsătoresc civil la Constanța.
Cu 48 de ore înainte de eveniment, pe site-ul Direcției Locale de Evidenţă a Persoanei Constanţa a fost publicat şi anunțul căsătoriei celor doi.
View this post on Instagram
Cununia civilă dintre Simona Halep și logodnicul său va începe la ora 16:00, la Constanța, iar petrecerea se va desfășura ulterior într-un club exclusivist din Mamaia, acolo unde sunt așteptate 300 de persoane.
Clubul Fratelli, din Mamaia, este una dintre cele mai cunoscute locații de lux din zona de nord a stațiunii.
În timpul verii, vedetele petrec weekend de weekend acolo și își etalează ținutele și accesoriile care mai de care mai scumpe.
View this post on Instagram
La Clubul Fratelli din Mamaia este acționar și nașul cuplului, afaceristul Dani Caramihai, zis și „Regele Nopților Albe”.
„Sunt convins că în data de 15 septembrie multe lume din oraș va dori să o vadă pe Simona la Starea Civilă, apoi va fi petrecere mare la Fratelli. Va veni toată lumea bună a Constanței și nu numai. De departe va fi cea mai tare cununie civilă organizată până acum în Constanța. Veți vedea”, a dezvăluit un apropiat al familiei Halep, pentru prosport.ro.
View this post on Instagram
Președintele Klaus Iohannis, Ion Țiriac și Ilie Năstase sunt doar câteva dintre numele de pe lista Simonei. Ilie Năstase a confirmat de mult timp prezența și chiar a dat-o de gol pe sportivă, anunțând data exactă a nunții.
Mai mult decât atât, Năstase a spus și ce va purta la cununie, dar și la petrecerea care va urma după.
Alături sigur că le vor mai sta prietenii și familia sportive în vârstă de 29 de ani și a afaceristului în vârstă de 42 de ani.
Sportiva în vârstă de 29 de ani a impus reguli clare pentru participarea la nuntă. Halep își dorește foarte mult discreția la eveniment, motiv pentru care le-a cerut tuturor invitațiilor să vină fără telefoane mobile, sau alte dispozitive care ar putea înregistra imagini de la eveniment.
Mai mult decât atât, aceasta nu este singura regulă pe care sportiva a impus-o pentru nuntă. Simona și Toni le-au cerut invitaților să vină fără cadouri sau bani la eveniment.