Theodor Nicolescu a fost audiat miercuri la DNA în același dosar în care este cercetat și Horia Georgescu, fostul șef ANI

Theodor Nicolescu a fost audiat miercuri la DNA în același dosar în care este cercetat și Horia Georgescu, fostul șef ANI
Foto: B1 TV

UPDATE 18:00 Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele lui Theodor Nicolescu, pentru infracţiunea de luare de mită. Asta, după ce au ajuns la concluzia că acesta, în calitate de vicepreşedinte al ANRP, a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare, informează Mediafax.

Theodor Nicolescu a fost audiat miercuri la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost adus cu mandat de aducere.

Acesta este suspectat că ar fi primit, pe vremea când deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, sume de bani care ar avea legătură cu retrocedarea supraevaluată a unor imbile.

Nicolescu a putut pleca acasă, însă procurorii l-au citat din nou pentru extinderea cercetărilor.

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În acest dosar este cercetat și Horia Georgescu, fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`