Care sunt condițiile pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Valeriu Gheorghița explică cine va primi doza „booster”

Care sunt condițiile pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Valeriu Gheorghița explică cine va primi doza „booster”
Foto: Hepta.ro

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a vorbit despre administrarea celei de-a treia doze de vaccinare. Valeriu Gheorghița a explicat cine sunt persoanele care ar necesita administrarea dozei „booster” și mai ales în ce condiții va fi făcută aceasta.

Printre persoanele care ar putea să se vaccineze cu cea de-a treia doză se numără pacienții imunodependenți, cei oncologii dar și cei diagnosticați cu HIV, alături de vârstnici. În cazul acestora este posibil ca imunitatea căpătată după primele două doze să fie mai mică.

Autoritățile române așteaptă în prezent undă verde din partea Autorității Europene de Reglementare a Medicamentului.

Cine beneficiază de doza trei și în ce condiții se administrează

Valeriu Gheorghița a explicat faptul că sunt două recomandări diferite pentru cea de-a treia doză. Pe de-o parte, ea se va administra persoanelor din categoriile vulnerabile, iar cea de-a doua recomandare privește persoanele în cazul cărora se va administra doza „booster”.

În prima categorie, cea a persoanelor vulnerabile, intră: pacienții imunodependenți, persoanele cu transplant, pacienții oncologici, ale imunodeficiențe, pacienții diagnosticați cu HIV / SIDA, vârstnicii din centrele speciale, cu vârste între 65 – 70 de ani, dar și pacienții sub tratamente ce reduc sistemul imun.

Toate acestea fac ca persoana respectivă, vaccinată cu schemă completă, să aibă o probabilitate mai mică să dezvolte un răspuns imun protector și atunci ea va avea nevoie de o a treia doză, de o doză suplimentară, tocmai pentru a crește probabilitatea să dezvolte un răspuns imun protector la prima schemă.

Asta înseamnă că cei care se află în categoriile menționate vor primi trei doze de vaccin de la început: la zero, de pildă, la o lună și la două luni. De asemenea, cei care sunt în aceste categorii și au făcut o primă schemă de vaccinare cu două doze vor fi chemați, li se va recomanda să vină să-și facă și a treia doză pentru a consolida răspunsul imun”, a declarat medicul Valeriu Gheorghița, la Digi24.

El a mai precizat faptul că fiecare medic de familie are în evidență aceste categorii de pacienți care s-au imunizat cu ambele doze.

Doza „booster” și categoriile de persoane care vor putea solicita administrarea

Șeful CNCAV a explicat și ce presupune doza booster, fiind cea de-a doua modalitate în care este privită administrarea dozei trei din serul anti-COVID.

Doza „booster” va fi ca un rapel și se va putea administra la un interval de cel puțin șase luni de la schema inițială. Este vorba despre o doză ce se va putea administra tuturor categoriile de persoane, iar rolul său va fi acela de a crește răspunsul imun.

Este important să înțelegem aceste două diferențe, de doză suplimentară, în cazul primei vaccinări la persoane imunodeprimate, și o doză de rapel, a treia doză, care se administrează după o perioadă mai mare de timp de la prima schemă, cel puțin șase luni. Iarăși, este important să vizăm acele categorii populaționale care sunt la risc mare de infecție, cum e personalul medical sau cei care se află în prima linie de îngrijire a persoanelor”, a explicat șeful CNCAV, la Digi24.

Cine va putea face a treia doză de vaccin anti-COVID

Valeriu Gheorghiță a definit în ce condiții se va putea administra cea de-a treia doză din serul anti-COVID. Astfel, este important ca persoanele care doresc să știe că trebuie să fi trecut șase luni de la administrarea schemei inițiale și să nu fi trecut prin boală.

Șeful CNCAV a explicat că administrarea celei de-a treia doze nu va fi condiționată de analize pentru anticorpi.

„O persoană care are istoric de trecere prin boală și care a primit două doze de vaccin nu mai are recomandare fermă de a face această doză de rapel la șase luni, pentru că datele ne-au arătat că nivelul de anticorpi, chiar dacă scade, se menține semnificativ mai crescut față de cel al persoanelor care nu au istoric de trecere prin boală”, a mai precizat Gheorghița.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`