Alegerea primarilor în două tururi, promisiune a mai multor partide, e tot mai departe de realitate. PNL şi AUR au trântit legea în Senat

Alegerea primarilor în două tururi, promisiune a mai multor partide, e tot mai departe de realitate. PNL şi AUR au trântit legea în Senat
Foto: Inquam Photos / George Călin

Proiectul de lege depus de AUR privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi a fost respins în plenul Senatului, după ce împotriva lui au votat nu doar PSD şi UDMR, ci chiar și aleșii AUR și o parte dintre liberali. Alegerea primarilor în două tururi este una din promisiunile electorale ale PNL, AUR şi USR PLUS. Doar la USR PLUS au votat ”pentru” adoptare toţi cei 25 de senatori. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, informează Adevărul.

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Senat

Au fost 41 de voturi ”pentru” proiectul de lege, 74 ”împotrivă” și 10 abțineri.

PSD și UDMR au susținut public de mai multe ori că nu susțin o astfel de schimbare, prin urmare votul aleșilor lor nu este deloc o surpriză.

Surprizele, însă, au venit de la PNL și AUR. De la PNL, 15 senatori au votat ”pentru”, opt ”împotrivă” şi zece s-au abţinut, inclusiv liderul de grup, Daniel Fenechiu. Asta deși liberalii susțin că vor să se revină a alegerea primarilor în două tururi. A fost și o promisiune a lor în campaniile electorale.

Toți senatorii AUR au votat împotriva proiectului, deși acesta a fost inițiat chiar de partidul lor. Dacă PNL şi AUR votau ”pentru”, iniţiativa trecea cu un vot mai mult decât era necesar.

Cum au argumentat cei de la AUR și PNL voturile împotrivă

Claudiu Târziu, liderul de grup al AUR, a explicat pentru Adevărul cum s-a ajuns aici: „A fost o greşeală pentru că iniţial a fost supus la vot proiectul de respingere a legii. Raportul de respingere a fost supus iniţial la vot, după aceea în Biroul Permanent a fost schimbat felul în care a fost supus la vot şi s-a spus direct ”propunerea legislativă”. Şi atunci probabil că le-a scăpat colegilor schimbarea asta în Biroul Permanent şi ei au votat cum ştiau că trebuie să voteze, împotriva raportului de respingere. Aşa că au votat împotriva (n.r – pentru) respingerii legii”.

Târziu a mai spus că sigur PNL și PSD au făcut această schimbare intenționat: „A fost făcută la propunerea domnului Fenechiu, liderul de grup al PNL, şi cu susţinerea domnului Lucian Romaşcanu, liderul de grup al PSD. Au vrut să dea o lovitură, cu atât mai mult cu cât nici PSD, nici PNL nu susţineau proiectul. Ne-au spus clar, au şi votat împotriva proiectului în comisiile de raport, de aceea erau în raport de respingere a legii, pentru că au votat majoritar împotriva”.

Adevărul a încercat să ia legătura cu mai mulți liberali, dar aceștia nu au răspuns. Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei şi una dintre persoanele care au au votat „împotrivă”, a declarat că a crezut că votează împotriva raportului de respingere.

În schimb, liberalul Toma Petcu, senator de Giurgiu, a spus: „Din punctul meu de vedere trebuie o dezbatere mai largă, un consens şi o analiză serioasă. Eu susţin alegerea primarilor în două tururi, ca să fie clar. Însă propunerile paralele nu prea par serioase”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`